Boris David (Daris Basarab)
(n. 10 mai 1929, Ismail – d. 1 septembrie 2015, București )
***
Prelinse lacrimi…
Prelinse lacrimi de iubire
Le-aş însoţi cu ale mele –
Cum plânsul nu îmi e în fire
M-aş mulţumi doar să le sorb.
Dar cum nu intră în canoane –
În lumea noastră-i doar în vorbe –
Eu le adun în amintire
Şi mă comport precum un orb.
Cum jocul pe-ne-ve mă-mbie –
Căci e un risc, şi asta-mi place –
Accept şi-aştept noaptea să vie,
Şi-n vis, că-i vis, eu pot să sorb…
18 decembrie 2013
Noaptea…
Noaptea este-aceea care
Îmi conferă libertate –
Pot gândi, visa în voie,
Pot avea imunitate.
Utopia-i chiar acasă
Mă îmbie la visare –
Pot pluti în lumea noastră
A fiinţelor bizare
Tu, şi eu, noi doi aparte,
Ne-nţeleşi, ciudaţi aş spune,
Suntem sclavi-unor talente,
De prin zori, la soare-apune.
Dar, la-a face rău în lume,
Noi doi ştim a ne opune…
18 decembrie 2013
Postumele…
Postumele le-am iniţiat
Ca semn de-naltă preţuire
Plecase-un suflet, un amic –
El m-a-nvăţat ce-i dăruire.
Drept moştenire mi-a lăsat
Prieteni dragi într-o pleiadă –
Cu tine am făcut tandem
Chiar dacă am avut şi sfadă.
Şi cum mizam pe ce-am mai scris
Tu ai cerut să las trecutul
Şi am trecut la pagini vii
Să-ncerc să mai sporesc avutul.
’Postume vii’ au apărut –
La început ca într-o joacă –
Dar jocu-i joc, nu-l poţi opri,
Şi jocul a-nceput să-mi placă.
Şi-am scris din suflet tot ce-am scris –
Parcă venea din vremi trecute –
Tu-ai înţeles, dar nu ai râs,
Eu am zâmbit, dar pe tăcute.
Da, astăzi suntem în tandem –
Au spus-o şi-alţii printre rânduri –
Un tunet, parcă, ne-a-adunat,
Punându-ne ades pe gânduri…
20 decembrie 2013
Vine noaptea…
Vine noaptea, iar sunt liber,
Pot gândi verzi şi uscate,
Pot visa…
Cum postumele-au prins viaţă,
Iar în vis circulă versul,
Pot crea.
Sună plin de îndrăzneală –
Cred şi eu, sunt în tandem –
Stai aşa!
Dar acolo-i chip de înger
Care plânge ai săi fagi…
Cum să faci?!
Păi, să-i scrii că e frumoasă,
Nu, să nu-i spui că o placi!
Şi atunci?
C-o admiri de la distanţă,
Că eşti tímid, te prefaci,
Şi chiar taci…
Şi cu visul cum rămâne?
Cum să ştie ce-am visat?!
Lasă grija…
Te citeşte din tandem!
Oricum, visu-i vis, se pare…
Nu-i aşa?!
21 decembrie 2013
Ascult
Ascult o muzică Divină
Din Bach, din Beethoven, din mine –
Din suflet se înalţ-o rugă
Ce o îngân pe versuri line.
Ce versuri?! Dac-aş şti, le-aş scrie –
Spre Domnul par să se îndrepte –
Imboldul nu-mi dă liber la gândire
Şi ele curg din mine făr’ s-aştepte.
O fi de vină atmosfera
De linişte, ce ne cuprinde –
Colindele pătrund în case,
Iar pomul de lumini se-aprinde.
Sonet fiind, să-nchei cu o urare –
Crăciun, la toţi, cu bucurie mare!
22 decembrie 2013
Întoarce-te!…
Întoarce-te de unde pleci
De dor atrasă, ca de-o lege –
A mele gânduri în zadar
Misteru-ncearcă să-l dezlege.
Cândva plecam şi eu c-un dor
De vremi ascunse în memorii –
Dar m-ai trezit la un prezent
Ce-aş vrea să spun, c-alungă norii.
Dar dacă pleci, tu chiar trădezi,
Ce ai sădit discret în mine –
Eu nu mai plâng al meu trecut –
În visul meu, eu zbor spre tine.
Şi ce e rău în tot ce scriu?!
Cândva scriam doar pentru mine –
Astăzi eu scriu s-audă toţi –
Astăzi îmi pasă doar de tine.
Mă leg doar de al tău CV,
Căci scris e parcă pentru mine –
Sau de mine?!
Ascultă-l:
„Sunt ceea ce nu voi şti niciodată
O frunză verde rătăcită
Spre piscul tău iubito
C-un dor ce nu mă iartă.
Sunt ceea ce nu voi şti niciodată
Clipă minusculă în timp
Zâmbet,
Lacrimă curată,
Sunt doar anotimp…” Mai pot adăuga ceva?!
Ar fi şi indecent, şi inutil!
Eu mă retrag în lumea mea,
Unde te-aştept umil…
28 decembrie 2013
O nouă trecere…
O nouă trecere de An
Cu noi speranţe-mbătrânite
Cu oameni ce gândesc prin Ban
Cu multe spuse negândite.
Dar eu mă bag la ce am scris
Şi nu-mi retrag din cele spuse –
M-am complăcut a fi proscris
Mascând speranţele ce nu-s apuse.
Şi uite-aşa le-am tot păstrat
Şi-am aşteptat o cotitură –
În sinea mea sunt cumpătat,
Dar nu-ntr-un vis fără măsură.
Căci, da! La ceea ce-am visat
Părea a fi o utopie –
Lăsat de visul meu furat
Mi-am spus în gând că o să vie.
Şi culmea, chiar s-a-nticipat
Şi-au pus-o unii pe hârtie –
Eu am zâmbit acaparat
Şi-am spus, de ce n-ar fi să fie?!
Ce?! Cadoul meu la cotitură…
31 decembrie 2013
Un nou an…
Un nou an, cu-n şapte-n coadă,
De rău augur, cum se mai spune,
Mă-ndeamnă să o las mai moale
Şi să privesc spre Soare-Apune.
Să-ncep să judec realitatea,
Să uit ce-nseamnă al meu vis,
C-am un trecut ce nu mă iartă,
Să înţeleg că-s un proscris.
Că tot ce-a fost, azi nu mai este,
Trecutu-i doar un fundament,
În ce-i prezent sunt o nălucă –
Mai bine spus, sunt un absent.
Că scriu şi-arunc vorbe duioase,
Că mă aprind la ce e-n jur –
Eu ocolesc premeditat oglinda
Şi-ncerc să mai câştig un tur.
Dar sportul, mai de ieri, mă-nvaţă
Că totul are un sfârşit,
Şi-atunci accept astă povaţă,
Că totu-n juru-mi e finit…
ianuarie 2014
Aşa…
Aşa cum s-a sfârşit
Aşa şi-ncepe –
În traistă eu car Dureri trecute –
De ce o fac?
N-o pot pricepe!.
Ce-a fost, a fost –
Dar nu-nţeleg
De ce continuă
Cu este?! –
E un prezent ce
Nu-l dezleg.
C-aşa sunt eu
E-o scuză pentru mine –
Dar eu, sunt eu,
Al meu stăpân –
De ce permit
O curgere spre tine?!
Dar poţi tu oare
Să opreşti
Sub vremi a nu fi
Omul?!
E un torent ameţitor
De care-i greu să te fereşti…
ianuarie 2014
Fascinaţie…
Fascinaţie, aş spune E ceva rar întâlnit –
Un ceva, sau poate-un cine,
Rar în mine a stârnit.
Cum de azi în faţa pozei
Am rămas fără cuvinte?!
O fi cine-aş vrea să fie?!
Sau un vis care mă minte…
Stau şi cuget şi privesc –
Chip venit dintr-altă sferă –
Dintr-un contre-jour lumesc,
Mă străfulge o himeră.
Te-am rugat să te întorci
Dar să n-aduci amintirea –
Felu-n care tu priveşti
E de ieri, e chiar iubirea…
ianuarie, 2014
Când?!…
Când am să-nvăţ
Să nu vorbesc, să tac?!
Când am să reîncep
Să rup, ce iarăşi fac?!
Cui foloseşte al meu glas,
Chiar dacă-i numai scris?! –
Mă las mânat de ce-i în jur,
Sau de ce pare-un vis.
E-o boală să observi în jur?!
Un dor de ducă m-a plimbat,
Făr’ să mă-ntreb de ce o fac –
Nici azi nu m-am schimbat.
Când voi privi-n oglindă drept,
Să mă trezesc la cel ce-am fost?!
Eram lucid, analizam –
Pe-atunci ştiam ce n-are rost.
Astăzi, mă-nec în utopii,
Mă leg de-un vis necugetat,
Scriu versuri, chiar mă las furat,
Mă simt copil printre copii,
Şi doar aşa, din când în când,
Mă-ntreb, cam ce m-a apucat?!…
ianuarie 2014
Tu eşti…
Tu eşti tânără, frumoasă,
Eşti un vis întruchipat –
Eşti vulcanul care fierbe,
Eşti cam tot ce-am căutat.
Nu o scriu pentru un facebook,
Şi nici pentru blogul tău –
Scriu pentru-a-avea ce rupe
Căci mă-ntorc la felul meu.
Mi-am propus-o astă noapte,
Când în vis te urmăream –
Coborâseşi dintr-o lume
’N care eu nu mă vedeam.
Răsfoind ’Ultimul strigăt’-
Chiar şi-n vis te urmăream –
Erai plină de iubire,
În tristeţe o-mbrăcai,
Te luptai cu nemurirea,
Printre oameni rămâneai –
Era Oda Bucuriei,
Ce cu drag o ascultam.
Cum să cer ce nu se cere?!
Cum să vreau să fiu mai mult?!
Sunt prietenul ce piere
Chiar de simte un tumult…
Şi acum o rugăminte –
Rupe-o tu, îmi cer prea mult…
ianuarie 2014
Iubito, …
Iubito, să plecăm în noapte!
Acolo doar poeţii ştiu visa –
Să ne-alinăm durerile în şoapte,
Şi-n lacrimi s-o-necăm, pe cea mai grea.
Noi pe pământ doar am stins vise –
Lumina zilei ne-a împiedicat –
Tu erai Zâna, eu, intrusul,
Cu un destin, ce toate le-a-ncurcat.
Să ştii c-o spun din experienţă –
În noapte sunt un liber, un hoinar –
Te-aş învăţa s-alergi prin utopie,
Unde de legi terestre, n-ai habar.
De nu ţi-o place, poţi a te întoarce –
Ce-nvăţăminte ai putea afla! –
C-un chip de înger ce-ţi îmbracă faţa,
Vei regăsi tot ce-ai lăsat în urma ta…
ianuarie 2014
Iar ai dispărut…
Iar ai dispărut cu zile –
Parc-ai fi o-nchipuire –
O imagine a nopţii,
A visării plăsmuire.
Aştept ziua cu speranţa
Că te-oi întâlni pe bune –
Chipul tău ascuns în suflet
Tot încearcă să m-adune.
Şi îmi spune că visarea
Nu-i doar jocu-nchipuirii –
Chipu-i, chip, el chiar există,
Caută-l, e-n legea firii.
Şi precaut deschid ochii
Şi tresar, tu-mi ieşi în cale…
Visul chiar ’n-afara nopţii
Ţese cântecu-mi de jale.
ianuarie 2014
De-aş visa…
De-ai visa în plină zi,
Visu-ar căpăta substanţă –
Ai vedea pe unde calci
Şi-ai ceda din cutezanţă.
Dar aşa, ferit de ochi –
Ochii care nu te iartă –
O iei razna pe poteci,
Căci sub pleoape-i lume altă.
Şi cu visu-n liber frâu,
O iei razna-n miez de noapte –
Doamne, câte poţi visa!
Ascunzând vorbele-n şoapte.
Totu-i să şi nu şi crezi
Că şi visele sunt coapte…
ianuarie 2014
De câte ori…
De câte ori pleci
Simt, parcă, cum cerul
Cu norii săi negri
Pătrunde în suflet
Şi-acolo striveşte
Ce-a fost mai ieri soare
Umplând cu-ntuneric
Şi umedă boare
Cea caldă simţire
Şi-a ta-nfăţişare
Cu calda-ţi privire
Şi asta mă doare.
În timpul în care
Lipseşti pe tăcute
Eu caut, ba scuze
Ba-ţi dau chiar dreptate
Şi-ncerc să mă-mpac
Chiar cu norii din suflet
Şi-nlătur revolta
Ce zace în cuget
Cea care-mi şopteşte
Că nu am ce face
Că viaţa e-o luptă
Şi nu-i cum îţi place…
ianuarie 2014
Addiobelpassato…
E-o emisiune muzicală
Menită să re-nvie ce a fost –
Omagiu-adus unor elite
Ce pune gloria, la adăpost.
Dar în afara emisiunii
Trăiesc destui ce nu au fost,
Cei ce n-aşteaptă nemurirea
Şi cred că viaţa, are rost.
Şi-atuncea-addiobelpassato
Nu se referă la trecut –
Prezentul zilei încheiate
E tot ce ştiu ei c-au făcut.
Trecutul lor este pe-aproape –
În ieri, alaltăieri, cel mult –
Îl retrăiesc cu orice clipă,
Făr’ a-l trimite-n de demult.
El face parte integrantă
Din ce trăiesc ei în prezent
Şi nu se-amestecă cu timpul
Pierdut cândva, căci e absent.
Şi-aşa nu ai cui spune-adio
Căci făr’ să vrei eşti un prezent
Iar ’belpassato’ e-o sintagmă
La care nu poţi fi atent…
10 ianuarie 2014
M-am săturat…
M-am săturat de rimă
M-am săturat de vers –
La ce lacrimogene?!
Cel mult apari pervers.
În proză-a fost scăparea –
Ştiu c-am şi deranjat –
În Povod, Dor de ducă,
Păream imaculat.
Ecvestra ştiu c-am scris-o
Pentr-un prieten bun –
Dar Rugul ’măiestriei’
A deranjat, o spun!
Al lui Radul Conacul,
Şi el a tulburat –
Puteam eu crede asta?!
Puteam, căci m-au blocat.
Şi-atunci, care e calea?!
Dilemă-i să aleg –
Să las alţii să scrie,
La cap să nu mă leg…
11 ianuarie 2014
Te rog…
Te rog un singur lucru –
Să pot să te iubesc –
Tu poţi să stai de-o parte,
Eu, nu mă-mpotrivesc.
Ce are sentimentul
Ce tu l-ai răscolit,
Cu dreptu-mi de-a fi liber
Să te iubesc, smerit?!
N-o voi striga cu voce,
N-o voi lăsa în scris –
Privirea mea s-o spună
Că totu-i numai vis.
Şi-atunci, ce-i rău în asta?!
În jur se va zâmbi –
Tu vei fi Zâna castă,
Iar Eu, nu voi mai fi…
Şi tunetul la care
Noi tot ne-am referit,
Va fi doar o petardă,
Ceva nedefinit…
12 ianuarie 2014
————————
Daris Basarab alias Boris David
București