Natura culorilor tale
să trecem peste
tăcerea care ne judecă
mi-e rece,
toamnă
și iarăși frig veșted
plumbul brațelor
strânge între mirosori gri,
greutatea lividă
ce țipă în pământ
alunec ireversibil în noroiul violet
cu flori albe
desenate pe pereții orașului cu prea multe umbre
ciudat,
nu simt ploaia hulpavă a norilor
ridicată din abisul temporal.
crește printre gânduri,
amurgul răsăritului translucid
și te zăresc
întuneric, lumină și culoare
————————–
Mariana GRIGORE
București
8 aprilie 2020