Uneori
Uneori mă las mângâiată de picăturile de ploaie
și-mi imaginez că sunt brațele toamnei
ce tandră mă pregătește de drum.
Alteori mă simt ram în copacul acestei lumi,
iar când noaptea e prea întunecată,
privesc luna și mă simt binecuvântată
pentru că, fie și doar o secundă
am fost și eu parte din această viață, umbră
rătăcitoare prin arșița unei lumi,
iluzorie clipă, cu mirific parfum.
Uneori simt cum mă descompun în frunzele unui ram
și cad mângâind pervazul unui geam,
mă las ispitită de sticla udă
și-mi privesc umbra răstignită-n oglindă
iar câteodată am impresia că sunt
parte din frumusețea acestui pământ.
Alteori mă simt culoare desenând albastru
nemărginirea ca și cum aș fi parte dintr-un astru
luminos ce veghează lumea când noaptea cade.
Uneori simt că fericirea e atât de aproape
ca și cum ar crește din mine înflorind
doar pentru simplul fapt că eu trăiesc pe pământ!
Alteori simt că orice aș face
voi rămâne secunda cu care timpul nemărginirea-și reface,
lacrimă plânsă de cer și îmbrățișată de pământ
contopindu-mă cu frunza purtată o secundă prin viață de vânt
amândouă, fragmente de vis
în căutarea întregului prin universul promis.
Nori negri și ierni reci
îmi umbresc prea scurtele poteci.
Somnul coboară peste un vis
prea târziu apărut prea devreme trecut
iar eu rămân în clepsidra unui ceas,
bob de nisip fără urmă în pas…
Timpul mă gustă și-mi mușcă
secundele rămase, ca o căpușă
crescând cu clipele mele
și atunci simt că fac parte neîndoielnic din vreme.
Trupul meu în acorduri vioară
își plânge secundele din zi către seară
iar eu, mai sper doar că prin timp
ecoul va reîntoarce din mine sunete, amintind…
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
11 decembrie 2019