Sunt umbra visului pierdut
Prin călimara cu cerneală,
Sub spuza unui cuvânt mut
Sub talpa numită greșeală!
Sunt visul din norul tristeții
Ce mi s-a așternut pe frunte ,
Suport mereu toanele vieții
Chiar dacă am tâmple cărunte!
În călimara cu cerneală
Înoată viața mea întreagă
O scot din ea fără de fală
Dar e a mea și îmi e dragă!
Cu doruri, cu tristeți, cu jale,
Am acceptat-o și-am trăit-o,
O pun pe file albe, goale,
Exact cum am ademenit-o…
Nu am știut s-o scriu frumos
Că mi-au fost căile barate,
Astăzi din ea am doar un os
Din care rod pe „săturate”!
Cu dinții slabi, cu pana scurtă,
Cu tremur în corp, pe ochi-ceață,
N-am tras spuza pe a mea turtă
Da’-n călimară încă-i viață,
E al meu suflet fără stare
În zbucium permanent zidit,
Din când în când scot câte-o floare
Pentru-al meu dor neadormit!
Cerneala mi s-a-mpuținat
Iar pana mi-e tot mai tocită,
Atâtea visuri s-au scurtat,
Și mări de gânduri zac pe pistă…
Vârtejul vieții-i fără milă
Dar îl iubim oricum ar fi,
Ne poartă pe drumuri cu silă
Sau ca pe regi zi după zi,
Pe fiecare după soartă,
După credința în valoare,
După intrarea pe-acea poartă
Pe care scria clar: Culoare!
De ai ales drumul cel negru
E numai vina ta, se știe,
Dar orice-ar fi, ești tot integru
Iar sufletul ți-e poezie!
Cuvântul poate ți-a fost mut
Dar a zvâcnit precum o lavă
Din al cernelii greu tumult
În care-a stat mult ca o larvă
Când larva s-a eliberat
Și s-a deschis înspre lumină,
Chiar ai simțit cu-adevărat
Ce-nseamnă bolta cea senină,
Ce-nseamnă aerul și vântul,
Ce-nseamnă florile și glia,
Ce-nseamnă s’-ai liber cuvântul,
Ce-nseamnă să stăpânești…via
Ce-nseamnă omul și puterea,
Ce-nseamnă frumosul, beția,
Ce-nseamnă să-ți împlinești vrerea
Chiar de-ți sfârșești călătoria!
O dâră de frumos de lași
Pe scena vieții tale triste
Poate că lumina-va pași
În zbor curat pe alte piste!
———————————–
Florentina SAVU
5 noiembrie 2019