Valea Almăjului a început să fie recunoscută tot mai mult ca o zona specială a Banatului și spațiului românesc.
Valea Almăjului, o depresiune intramuntoasă tipică geografiei românești, este înconjurată de munți, la poalele Semenicului și străbătută de majestuosul Nergan, cunoscut de către „domni”, ca Nera. Pe cuprinsul ei se găsesc câteva sate, toate curat românești cu excepția satului Sumita, sat de „pemi”.
Istoria locuirii în Almăj este străveche, din veci. Aici au fost aflate urme de locuire din vremea Neoliticului, a Bronzului, din epoca dacă și romană și apoi necontenit până în ziua de azi. Au existat și perioade cu adevărat eroice. Așa a fost în Evul Mediu, când Almăjul a fost un district militar privilegiat. Locuitorii lui erau oameni liberi, supuși doar judecății Regelui, aveau dreptul să poarte arme și să le folosească la nevoie. Almăjenii, cu alte șase districte privilegiate din vecinătatea Banatului muntos, aveau datoria să apere vadul Dunării. Dar ei erau asimilați, ca stare socială, nobilimii. Erau țărani săraci, dar erau liberi și stăpâni peste ceea ce aveau. Această stare de libertate, conștiința nobilității, a intrat în personalitatea Almăjenilor și este prezentă și azi. Acest punct, starea de oameni liberi și nobili a almăjenilor, trebuie subliniată. Noblețea nu este o condiție economică, este o stare socială și mai ales o stare de spirit. Almăjenii au fost și au rămas oameni liberi și stăpâni, deci nobili în sensul cel mai exact al cuvântului. Această impresionantă istorie și continuitate istorică s-au făcut cu păstrarea unei identități locale fermecătoare.
Obiceiurile, portul, tradiția Almăjului sunt trup și suflet din întregul românesc, dar ele toate sunt autentice, cu personalitate locală și dovedesc uluitoarea unitate în diversitate a Românilor. Probabil că cel mai impresionant semn al acestei identități este graiul Almăjan. Graiul Almăjan, alături de cel al Maramureșului, sunt graiurile românești cu cea mai puternică personalitate.
Almăjul și oamenii lui au trecut prin vremi mai bune și vremi mai grele.
Cea mai grozavă încercare din istoria milenară a Almăjului a fost vremea comunismului.
Bestiile bolșevice au căutat să distrugă esența Almăjului. Cele mai de frunte dintre gospodării au fost distruse, bucată cu bucată, oameni de nimica au fost instalați în fruntea bucatelor.
Chiar și în aceste condiții Almăjenii s-au aparat cu înverșunare. Pădurile și Munții Almăjului au fost gazdă celor care, cu armă în mâna, înfrățiți cu râul și ramul, au rezistat năvalei bolșevice. Fapte de eroism și nume de eroi sunt pomenite azi. Iar, mai apoi, prin jertfa unor cărturari de suflet, cei mai mulți dascăli și preoți, pe la începutul anilor șaptezeci ai veacului trecut, a început impresionanta „renaștere culturală almăjana” care continuă și azi. O mișcare culturală dar care, în esența ei, era tot o manifestare de rezistenta și respingere a bestiilor bolșevice. Această mișcare a consolidat în Almăj conștiința identității și personalității unice și, după părerea mea, fără egal.
Cu voia lui Dumnezeu urgia comunistă a luat sfârșit și Almăjul a intrat într-o nouă fază. Este o perioada dificilă, o perioada de adaptare la vremi noi, condiții noi, mentalități noi.
O perioada nouă, extrem de complicată și amenințătoare dar care va fi străbătută cu bine de Almăjeni. Spun acest lucru având în vedere exemple ale trecutului. În ciuda faptului că Almăjul este un loc izolat și care își conservă cu îndârjire identitatea, locuitorii lui nu sunt „înapoiați”; din contra. Prin faptul că au fost oșteni-cavaleri și, mai apoi, grăniceri, Almăjenii au colindat toată „împărăția”, fără complexe și de la egal la egal. Fapte de arme înfăptuite de ei au fost de pomenire la Arcole, împotriva lui Napoleon și pe toate câmpurile de bătaie ale Împărăției K.u.K. Această mobilitate i-a pus pe Almăjeni în contact cu evoluția lumii și i-a pregătit psihologic să o înfrunte. În plus de cele pomenite în Almăj, ca în toate „țările” românești, s-a păstrat conștiința ierarhiilor valorice și cu ele autoritatea conducătorilor care s-au ales după vrednicia neamului lor. Înfruntarea noilor condiții istorice va avea loc și azi când, față în față, stau că adversari ireconciliabili, „globalismul” sodomit și identitatea „locurilor”. În mod concret, în această înfruntare a lumii noi, un rol special îl au și îl vor avea, Primarii almăjeni.
Rolul acestor Primari a devenit esențial pentru viața Almăjului. Se poate spune că de calitatea și profesionalismul Primarului local, de măsura în care el este dedicat comunității pe care o conduce depinde viitorul Almăjului. Munca Primarului în noile condiții nu este grea, este nespus de grea. Primarul trebuie să afle dreapta măsură spre a împăca interesele personale cu cele a comunității. Acest lucru, în circumstanțele existente, este foarte dificil. Să nu ne amăgim.
În actualele condiții mentalitatea oamenilor s-a modificat. Duhul lăcomiei, al egoismului, care domină actuala clipă istorică, este al închinării la mamona, la ban. Pentru a ajunge la ban mulți oameni au abandonat standarde morale și, dată fiind și o anume propensiune românească de a „tăia colțuri”, sunt gata să comită fapte suspecte. Iar adevărul este că acest duh a cuprins în anume măsură pe toți, de la „vlădică și până la opincă”. Deci ar fi naiv să ne imaginăm că Primarii nu s-au împărtășit și ei din acest duh. Dar, până la un punct, asta poate fi înțeles. Orice om caută să dea înainte și de multe ori nu observă cu maximă scrupulozitate toate regulile, cum ziceam, de multe ori”taie colțuri”. Asta este de înțeles. Ce nu este de înțeles și nu poate fi tolerat sunt cazurile când pur și simplu interesele comunitare sunt masacrate. Așa s-a întâmplat la Bozovici, unde Aurel Miclea a încercat să scoată majoritatea hotarului comunei în interesul lui Ion Țiriac, sau, la Prigor, unde Pavel Verindeanu a luat mită și a încercat să masacreze Nera și frumusețea Almăjului, principala avuție a acestei „țări” românești. Cu atâta de mai multă laudă sunt Primarii vrednici și ei există în Almăj. Personal între ei recunosc pe STOICU ADRIAN SERGIU, Primarul Bozoviciului, un om vrednic la toate modurile.
Din câte am înțeles Stoicu Adrian Sergiu nu este almăjan, dar el s-a identificat cu Bozoviciul. Un om cu o figura deschisă, „simpatică”, lesne în a comunica, el a realizat lucruri remarcabile. Între altele menținerea Spitalului, extinderea facilităților școlare, înființarea Muzeului, apă curentă și canalizarea, îmbunătățirea drumurilor și modernizarea unor obiective turistice. A realizat aceste lucruri pas cu pas, prin muncă tenace și permanentă, fără „fanfara”, cu singurul gând de a face mai bună viață comunei și pentru a face viitorul Bozoviciului cu putință.
Că aceste lucruri le-a realizat și ele au rol în viață oamenilor poate fi ilustrat printr-un aspect, hai să îi zic, secundar; târgul din Bozovici.
Într-o prezentare a unei zile de târg la Bozovici, Marțea din fiecare Săptămâna, am văzut gospodari cu fețe demne și hotărâte prezentând superbe produse din gospodăria lor. Aceste produse sunt în momentul de față rarități aproape unice. Într-o lume uniformizată și despersonalizată, în târgul din Bozovici sunt produse de casă, produse făcute de mâna unui om pe care îl întâlnești în târg. Acesta este un lux care doar rarisim mai poate fi aflat. Această vitalitate locală este semn că lucrurile în Bozovici merg într-o direcție bună. Fără nici o îndoială un merit special, în crearea acestui climat, revine Primarului STOICU ADRIAN SERGIU, unul dintre oamenii care sfințesc locul unde trăiesc.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, SUA
16 septembrie 2019