De când ieșit-am din abis
Alunec pe-al timpului cadran
Ca să revin peste un an,
Mă duc și vin,
Aterizez pe-o floare de cais,
Nectarul cu nesaț i-l sorb,
Mă colorez în cer senin,
Apoi devin pană de corb,
O literă dintr-un poem,
O notă de madrigal
Știut, banal,
Compus de-un menestrel boem
Demult.
În râul de munte mă arunc,
Rapid ajung în vale,
Prind scâncetul nevinovat de prunc,
Sunt în polenul din care
Va răsări
Copac, ori floare
Într-o zi.
Curg, mă evapor, sau dispar discret
Într-un sonet.
Ard în combustie spontană,
Vindec, alin sau dor o rană,
Provoc tristeți, plăceri, iubiri,
Sunt și în moarte,
În filele cu amintiri,
În cele mai suave șoapte.
În mult visata lume-a nemuririi
Scântei aprind în fiecare soartă.
…………………………
Alung iluzia statorniciei,
Sau lacrima zădărniciei.
…………………………………..
Sunt clipa fugară care poartă
Povara grea a veșniciei…
————————-
Carmen STUS