Singurătăți din glasuri
într-o respirație de frunze,
ce-n rotirea unei albe variabile
reinventează luna,
țes o ecuație sortită
acestui început de tăcere
în care tu incendiezi
geometria nerostitelor cuvinte
cu zâmbetul asimetric al unei emoții
venite din apele imaginarelor stele
în care nescrise iubiri rătăcesc
prin labirintul realului
metamorfozându-te într-un mit,
zeu rătăcit într-o metanie păgână
nostalgică reinventare a paradisului pierdut.
—————————–
Alice PUIU, septembrie 2019
(Pictura gibbesmuseum.pastperfect-online.co)