La o fereastră
În vatră fumegă cenușa,
La o fereastră, stă bunica
Ș-ascultă glasul ploii, care plânge
Amarul lumii și în vreme-l strânge!
Și plouă, plouă, plouă, peste noi,
Cei care mergem printre clipe goi
De amintirile, care se duc când crești
Și-și plânge buna, jalea, la ferești!
Ce-o să mai lase zestre la copii,
Ce-a fost frumos, s-a dus! Ce bogății
Să lase la nepoți? Ploaia tot cerne,
Uitarea peste suflete se-așterne!
Unde să caute, unde să ducă,
De unde să mai cumpere sâmburi de nucă,
Porumbi de copt, gutuie îngălbenită
Și în covată, pâinea rumenită?!
Din traiul ei sărăcăcios, dar bun,
Din viața ei trăită în ăst cătun,
Nimic n-a mai rămas, doar la fereastră,
Bunica mea plângând și-o floare-n glastră!
Aș vrea, când vii, să-ți mai spun o poveste,
Să-ți dau un litru de rachiu, o brânză-n țeste,
Dar drumu-i greu de-acum, în gloată afară,
Se-ngroapă adânc piciorul și-nfășoară
Strâns ploaia gleznele și le oprește!
La poarta casei, lacăt ruginește
Și la fereastră praful se așterne!
Bunica, a plecat de ceva vreme,
Că ce să facă, ce să mai gătească?
În tindă, bate vântul, în fereastră,
Își țese pânza un păinjen gras.
Din satul bunei, atât a mai rămas:
O casă, cu pereții scorojiți,
O poartă ruginită, câțiva pici
Ce se adună seara să se joace
Și-un fus, în care lâna, nu mai toarce!
13.08. 2018
Frumoasa Elada
Cu flori de miozotis m-ai așteptat în larg,
Ți-ai fluturat albastru, steagul la catarg!
Bine te-am regăsit tărâm de minotauri,
Șoptesc zărind în valuri, eroi în păr cu lauri!
Umilă, ți-am călcat țărâna legendară,
Mă bucur să te văd, tot sănătoasă, iară!
Mi-ai luminat, frumoasă și plină de legende,
Copilăria-n care te-am răsfoit prin perne!
În hainele-ți albastre de valuri, stă Icar
Și nimfe albe-ți poartă spre maluri scoici ca dar.
În mrejele antice, legendele stau strânse
Și povestesc, de asculți, de minunate nimfe!
Ieșind din spumă, în plete c-o floare de migdal,
Îmi murmură, Afrodita, secretul lui Dedal.
Iar pașii mei în rugă, m-apropie de tine,
Egee, apă mândră, ce ascunzi, adânc destine!
Elada, tu, frumoaso, din vremile străvechi,
Mă-ncânți cu un sirtaki, șoptindu-mi în urechi!
Olimpul se zărește în zările albastre,
Pe când în ape-și scaldă feciorele din astre!
Și-n văluri calde, noaptea, pășește printre valuri,
Tot încercând, vremelnic, să te unească-n maluri!
Pe anticele trepte, de-acuma în ruină,
Mă-ntâmpini,tu, Eladă, cu miere și cu smirnă,
Iar pașii mei, timizi de-atâta frumusețe,
Se lasă prinși de vrajă și vin să-ți dea binețe
Desculți, printre nisipul de aur și fierbinte,
Ascultă de a ta vrajă ce mi-o strecori în minte!
18. 08. 2018
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL