Mi-e dor
Mi-e dor să-ți ascult glasul mângâietor peste tâmple,
să mă las iar învelită în brațele tale, fierbinte
să-mi murmuri cuvinte încrustate în frag,
să adorm iar lângă tine, omul meu drag!
Mi-e dor să mai închid ochii tiviți cu genele tale
peste visul nopții ce mă îmbrăca în răcoare!
Ardeau gândurile nopții sub tâmplele noastre lipite
și cobora cerul să-și aprindă stelele din văpăile inimilor noastre aprinse.
De parcă amurgul întins peste noi nu ar fi fost de ajuns
și-a strecurat timpul, umbrele întunecate de plâns.
Pleoapele și-au destrămat tivul de gene
și s-au scurs toate îmbrățișările nopții din ele.
Peste noi s-au scuturat frunze uscate din ramul iubirii,
indiferența a pus stăpânire peste teritoriul privirii,
am rămas goi și prea repede ne-am îndepărtat
din pajiștea unde zburau fluturii născuți în stomac!
A rămas visul unduindu-și în mine amintirea
și mă cuprinde în brațele-i triste uneori melancolia
și atunci un dor nebun îmi coboară pe tâmple
și-mi trezește gânduri adormite în temnița inimii frânte.
Această neuitare ce mă arde cu flăcări de dor
iscă în mine vârtejuri și mă azvârle în gol.
Închid ochii lipsiți de genele tale dar doruri pătrund
peste sufletul meu uitat în ținutul inimii tale, departe acum….
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
21 august 2019