Cartea începe cu un dar:
ai pălmui pământul cu deltele prea grele
n-a plâns din sălcii forma precum bujor spre scrum
de-a sângerat lucerna din sexul mamei mele
să nu mă uit la tine ce-ţi povestesc de-acum
George Anca e unul dintre cei mai aparte scriitori ai secolului 21, vi-o spun de la 80 de ani depărtare de România, un literat care poate fi încadrat într-o categorie numai de el inventată. Norocul nostru ca el sa fie publicat azi este funcția de director al Bibliotecii Naționale Pedagogice din București, Literatura română beneficiind astfel cu 40 de ani mai devreme de a fi înțeles de istorie. Textul, pentru cititorul obișnuit, e ca un desen tehnic. Nespecialistul neantrenat să-l interpreteze, după ce descoperă întruchiparea, se minunează, se aprinde în entuziasm și plăcere. V-ați putea întreba de ce nu scrie simplu/obișnuit. Aș putea spune ca textul obișnuit ca sa fie transportat în istorie trebuie să devină artă și atunci el trebuie să sară din pagina în scântei/stele în toate direcțiile. Informația conținută/delivrată de o fraza gen Anca poate ocupa în mod obișnuit o pagina și nu numai. Dar Anca amorsează emoția și trăirile tale împletindu-le, povestea devenind a ta.
Anca, într-o fraza, depune o întreagă pagină pe care, dacă scrisa, normal, ar putea sau nu să te transporte sau să creeze emoția în tine, din cauza lipsei de conecție a ta cu firul povestirii și chiar ai putea să uiți, ajuns la sfârșitul paginii, începutul ei. Formula Anca, după ce înveți să o simți, garanteaza succesul transportului istoric. Ca să-l apreciezi pe Anca și să beneficiezi de tehnica lui este ca și cum ai învăța să mergi pe bicicletă singur, fără profesor. E greu și enervant, ba chiar plictisitor la început, însă, după ce înveți să mânuiești cu măiestrie cititul, te vei bucura și vei beneficia de o viteză aproape fără limite. România e norocoasă să-l aibe și ar fi normal să-l aprecieze cat e printre noi. Însă, ca mai toate personalitățile istoriei noastre, ne vom bucura de ele si le vom sărbători dupa plecarea dintre noi, atunci cand nu vom mai fi obligați să-i remunerăm și să dăm socoteala interpretarii muncii lor, a darului.
Tehnica Anca autorul a dezvoltat-o de-a lungul unei vieți și a multe încrucișări cu diverse culturi ale lumii. Citiți-i biografia și civilizațiile prin care a trecut și unde a studiat și profesat meseria de literat. Va pot spune din experiența personală că sărutul în fiecare cultură are gust specific culturii în care s-a născut. Nu vă lăsați amăgiți de vise.
Din început, Anca ne spune că nu exista 10 fără 9 și că nu va fi un 11 fără 10, adică prezent, și cât de important e pentru existență trecutul. Deci vă dați seama, citindu-l, că în 10 vezi contopindu-se macro și maxi infinitul cifric al trăirii. Din primele fraze trăim timpul aboriginezului australian prin care toată istoria de la poalele Carpaților răsare. Oriunde îți întorci privirea prin frază, istoria curge stroboscopic în încăperea emoției create peste căldurile nesațului nostru. Îmi văd bunicii și străbunicii împreună cu părinții și noi la gura sobei așteptând lacomi macaroanele albastre, trăind avatarul 12 Anca, în ciuda faptului că în România lui Ceaușescu erau doar două ore de televiziune pe seară, în Avatar suntem scăldați în emisiuni televizate 24 din 24. “Tata vrea să se îmbogăţească, a cumpărat un aparat de filmat, a filmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00 – 10.21 p.m.)”
Când citești textul nu încerca să raționalizezi fraza, ci lasă-te furat de imaginile create, citind, (relax, relax) care navalesc peste tine din subconștient, din memoria trăirilor tale și atunci vei fi scăldat în emoții/trăiri/mărturii. Domnul Anca aproape că își prevestește viitorul, marele succes, zic eu pe care il va avea stilul sau în viitor, un viitor de 200 de ani, (vom fi moluște ale conștiinței atunci încercând să ne imaginăm ce inseamnă sa fii om, om în secolul 21).
Anca face dragoste forțat cu cititorul presupunând ca acesta are nevoie de protecția și călăuza lui, de vindecare de scoaterea din stana de piatră în care trăim azi. Această boală de care vindecă Anca e supersofisticată și deci egal și bandajul, zeci de ani de medicină literară pentru a fi înțeleasă. În patru pagini de “text anca” treci prin 40 de ani de experiență personală, în cazul Avatarului 12 Comunism.
Încă din prima povestire, un necunoscător, un extraterestru poate reconstitui întreaga Românie cu vecinii ei europeni, cu toate evenimentele istorice, climatice si georgafice în laborator și să funcționeze la prima cheie, trecând prin generală și liceu.
Jargonul românului de stradă la nivel academic și apoi planetar, îl numesc si deci ca să-l savurezi pe Anca trebuie ca mai întâi să fi fost un golan de stradă, jigodie maximă, deci școala veții care el/ea apoi satul/a, aventuriera/ul a urmat o universitate cu doctorat ” la paişpe ani e nervoasă, dacă nu-i iese o linie, face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că ce-o fi apucat-o, conversaţie tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud, ca la tine, ba da, creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră, tratează băieţii cu indiferenţă, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca, m-am gândit apoi la nepoţica lor leucemică, focuri de stins, se pronunţase,” imagini peste imagini, reclame peste știri, anunțuri urgente peste filme de dragoste toate într-un vacarm peste trecutul și prezentul nostru fulgerător, un Jazzz, Jazz, Jazz textul lui Anca pentru că așa ceva nu se poate preda, pentru ca e unic și nu se repetă. Explozia povestirii e unică si ca atare creeaza în tine cititorul prin materialele experienței tale unice o unică experiență. O lingură de zahăr peste o durere de măsea nu se va mai repeta niciodată sincronizat cu segmentul citit și emoția textului. Dar și povestirea are momente de durere unica, de extremă durere și sărăcie compusă din rămășițele vieții create precum covorul oltenesc, din cârpe rămase, din haine rupte vechi și noi, neținând cont de nepotrivirea fibrei textile, dacă e naturală sau sintetică, din lemn, hârtie sau chiar metale, câteodată din păr de cal sau hârtie etc.” Pedagogia orientală, gură la guru, garou în gară, aparte de templu aparat. I frig mi, I laibăr, freegdom. Înţeles-ai Zagreb în pofi da Londrei. Geta ziarista are cancer urcat la ganglioni. Ţaţa Anica Stejar, masonul Devotto. Apărai apă, rai. La coadă la ouă, carnetul de muncă mi-a căzut în noroi. Terente în apă, respirând prin trestie. Elvira nu răspunde, da, Grete-Stelică. Ce-am mai tuşit săptămâna asta.” Iar trairile anilor se scurgeau cu viteza fotogramelor prin proiectorul cinematografic personal. Viata e o caricatură, e un desen animat, niște păpusi din cârpe luate în serios, foarte luate, exagerat de mult luate de-a dura prin curtea cerului. Cineva acolo sus râde!
Cartea Avatar 12 este un dar fiicei autorului,
Cu plecăciune,
Ben Todica
Australia, Melbourne