IMNUL ŢĂRII
Motto: ,,Imnu-i pentru suflet cânt înălţător,
Bun de pus pe rană, leac vindecător,
El îmbărbătează şi ne face bravi
Întărind credinţa celor care-s slabi’’
Vorbă-nfiorată, mare, arztătoare
Nalţă imnul ţării spusa-i în cuvinte,
Ca-n smeritul clipei facă sărbătoare
Pentru nemurirea duşilor ‘nainte.
În altar de suflet, ziua care vine
O să-mi veşnicească binele din noi,
Şi clădeşte-n suflet vise de Columne
Să răscoale simţuri adunate-n noi.
Să-ntărească braţe, să ne urce-n zboruri
Ca să trecem timpuri pline de nevoi,
Nalţe al nost’ spirit până sus la nouri,
Din ce-am fost nimicuri, facă-ne eroi.
Ne aduc-aminte zile mari ca pilde,
Neamul ce în fapte s-a jertfit mereu,
Dragostea de ţară care nu se vinde,
Umărul de frate pus când e la greu,
Cine sunt strămoşii cei de începuturi
Ce ne-au pus în minte dorul de mărire,
Şi puteri de taină în a noastre luturi
Ca s-avem în lupte, crez de nemurire.
Viaţa lăcrimată, scurta bucurie,
Domnul ce-i deasupra veghetor în toate,
El ne-a pus aicea pentru veşnicie
S-apărăm moşia, prin slăvite fapte.
Mergători prin viaţă vom urca cărarea
Ce ne duce-n slava lumii care vine,
Cu trecutu-n cuget, ne vom şti menirea,
Cu speranţa-n Domnul, vom visa la bine.
***
Asta spune imnul în cuvinte vrute
Să aprindă spuza rugului din noi,
Ca să de-a onoare, cinste şi virtute
Celui slab acuma, mâine-ntre eroi.
ÎN RAIUL CEL SMERIT ȘI PREACURAT
Motto: În satul cel bătrân, tot mai puțin călcat
Vecia-și doarme somnu-i, la margine de sat
În satul cel c-o mână de bătrâni
Și dealul pășunat de două stâni,
Cu meri îngârboviți de grele poame
În darnice și lenevite toamne,
Cu case părăsite, garduri sparte,
Cu ulițe de-acuma înfundate,
Cu luncile mai toate necosite,
Cu vechile izvoare adormite,
Cu mură coaptă și frăguțe-n iarbă,
Cu maci sălbatici, gălbenele, nalbă,
Cu dealuri și hotarele pustii ,
Cu nelucrate grădini și cu vii
Sălbăticite toate, neculese,
Că nu-i mai cine încă să îi pese,
Că ceia morți îs duși în țintirime
Iar din cei vii, pe-acasă nimeni vine,
E-o liniște cu iz de-ngropăciue
Și n-are cui a plânge și a-i spune,
Că satul e de-acum nimicnicie
Și dat va fi uitării, pe veșnicie.
S-a ruginit a clopotului limbă
Că vântul doar se-ndeamnă să-l atingă,
Și sfintele altare-s scorojite
De când vecia clipei le tot minte.
Pe uliți strâmte, multe înierbate
Doar vântu-n porți închise tot îmi bate,
Iar luna-și toarce-n noapte visu-i bun
Într-un cuibar, din vârful unui prun.
*
Bătrâne sat, mereu te-oi ține minte
Și-n preacurat, în lacrima-mi fierbinte
Spășit îți cer iertare c-am plecat
Din raiul tău smerelic și curat.
Tu iartă-mă că ești preaiertător
Și nimănui nu i-ai rămas dator,
Mi-ai fost cândva buricul cel de lume,
Dar în curând rămâne-i doar un nume.
ÎNȚELEPTUL PUSTNIC
La schitul învechit de lungul timp,
Acolo sus pe munte, ca-n Olimp,
Monahul înțelept uitat de viață
Își tot înșiră zilele-i pe ață.
E mortul viu în cea pustietate,
Sâmânță de-omenesc în bune fapte,
O umbră-nveșmântată-n ceva haine,
Ales de cer să-i știe-a sale taine.
Cu mintea sa, el umblă prin ceresc
Știind ce-a noastre minți nici nu gândesc
Și îmi citește legi ce nu-s știute
Umblând pe strâmte căi necunoscute.
El știe mâine ce va fi să fie,
Cerescul ce ne-o da pentru vecie,
Cât cântăresc făcutele păcate
Atunci când ele fi-vor judecate.
Iar când în șoaptă-i spune Dumnezeu
Că fapta reauă cântărește greu,
El se silește mai din cale-afară
Să fie bun, smerit, iertări să ceară.
Dacă îl vezi cumva și-i ceri un sfat
Din gura lui minuni vei fi aflat,
Și-aminte tu vei ține viața toată
Cea vorbă și gândirea-i ințeleaptă.
Puțini ca el sunt aflători în lume,
Stâlpi de credință pentru fapte bune
Puși în oceanul nostru de păcate,
Cel rău să mi-l preschimbe-n bune fapte.
El, uneori mai face vre-o minune
Și binele în loc la rău mi-l pune,
Așa ne-arată că a sa putere
I-a Domnului voință și-a Lui vrere.
*
De-l întâlniți, să-i faceți plecăciune
Că el îmi vrea să schimbe astă lume,
Cu una ce să fie urcătoare
Pe drumul vieții noastre, viitoare.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
29 Iulie 2019 – Ziua Imnului