Să nu te plângi
Să nu te plângi că n-am să-ți fiu lumină
Şi n-am să-ți fiu nici piatra de hotar,
Să nu îmi spui că poate nu am vină
Că n-ai ştiut să mă primeşti în dar.
Să nu jeleşti, că jalea-i umilință de nu poți
Să jeleşti cănd sufletul ți-l spovedeşti,
Să nu te plângi că cea mai dulce-ntre fiinte
Doar tu mi-ai fost, venită neajunsă din poveşti.
Să nu te plângi ca lumea toată dă în tine
Când întrebată eşti de ce nu te-ai oprit,
Că n-am putut să te opresc să-mi fii străină
Şi de aceea inima mi-e stâncă de granit.
Să nu jeleşti că ți-am fost pom în rod la poartă,
Că pentru tine, zi şi noapte am mințit.
Să nu te plângi că ochii verzi atâta vină-ți poartă!
De astăzi te-am iertat, căci n-am ştiut cât mă iubeşti.
Să nu te plângi că noaptea încurcată este
Cu a luminei zile petrecută-n dragoste şi dor
Şi-mi vine să te strig plângând, jelind a moarte,
Gândind cât sunt de laş şi strigătul îmi e atât de-njositor.
Să nu te plângi că eşti doar pavăză în necredință,
Ca în necredința în fiul cel sfânt şi-ades hulit.
Dar tu să ştii de azi, iubita mea! Cu-atâta umilință aş cere zeilor să mi te cheme….
Dar eşti aşa departe, te-am obosit..şi n-ai să-mi vii…
Să te ridici din lacrimi, spini si josnicii,
Să-ți aminteşti, când vrei, de vrei, de mine.
Un murmur biruit de-al clopotelor vii
Şi un suspin al morții rătăcite între ruine.
———————————–
Simina PĂUN-MOISE
19 iunie 2019