Alexandru NEMOIANU: ,,Unde este comoara ta acolo este și inima ta”

Mai înainte de a putea vorbi despre primejdia bogăției nemilostive este nevoie să pomenim câte ceva despre cei “bogați” și încă mai exact despre bogăția materială.
Din capul locului trebuie spus că, din înțelegere creștină, nici “bogăția” și nici “sărăcia” nu sunt stări esențiale. Pentru creștini un singur lucru este esențial: Împărăția Cerurilor. Cei care se fac vrednici de ea au câștigat totul, adică rostul și bucuria în veci, pentru totdeauna. În această înțelegere “bogăția” nu este un lucru rău în sine. O stare de belșug, atunci când este rezultatul unei munci cinstite, inteligente și ajutată de anume “noroc”, circumstanțe favorabile, este un lucru bun. Este un lucru bun și pentru cel care o are și pentru cei din jurul său. Dar abia de acuma încolo, pentru cel ajuns “bogat”, începe încercarea: care va fi relația lui cu această “bogăție” și mai ales, cum o va întrebuința. În acel moment începe pentru cel “bogat” obligația inevitabilă de a folosi darul cel mai de preț al omului, dar pe care îl respectă și Dumnezeu făcând din acel dar hotarul până la care poate ajunge ajutorul lui Dumnezeu, libera voie. Nu există pentru nici un om posibilitatea de a nu fi “încercat”, de a nu se fi silit, să folosească această liberă voie, adică opțiunea între “bine” și “rău”. Opțiune care pe fiecare și pe toți ne poate face să câștigăm sau să pierdem și lumea de aici și pe cea care va să fie.
În acest sens Cuvântul Domnului este răspicat. ”Iar Iisus a zis ucenicilor săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor./Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19;23-24).
Acest text evanghelic ne spune foarte multe lucruri și cred că unele nu au fost bine înțelese.
În primul rând ni se spune că starea de “bogăție” este periculoasă și riscantă. Iarăși trebuie repetat că atât pericolul, cât și riscul acestei stări există în înțelegere creștină, atunci când cel mai important, de fapt singurul lucru important, este mântuirea.
“Bogăția” înseamnă inevitabil o mai mare legătură cu lumea materială, o lume care este căzută și aflată, în bună măsură, sub controlul negativității pure, a celui “rău”. În această situație inevitabil cel “bogat” va fi mai mult influențat de acesta. Această influență negativă se manifestă în atitudinea sufletească față de cele posedate. Dacă ele devin scop în sine, dorință de a le înmulți și motiv al părerii de sine, pasul până la prăbușire va fi foarte scurt și lesne de făcut. Iar dacă acele “bogații” vor deveni etalon existențial, standard al asocierilor sociale și a comportamentului social căderea va fi inevitabilă. Iar dacă peste toate se va așeza o împietrire a inimii, nepăsare față de cei din jur, mândria pentru ce crezi a fi “realizat” și lipsa de milă, căderea s-a petrecut și este mare.
Nu există poate ființă umană mai respingătoare decât “bogatul” parvenit. Cel care și-a însușit bunuri și poziții prin “ușa din dos”, sluga ajunsă în fruntea bucatelor. Aceștia sunt bogații cei “nemilostivi” cei care cu dispreț refuză până și să vadă pe “Lazăr” de lângă poarta lor. Sfârșitul acelor “bogați” va fi în fundul Iadului, pentru ei și pentru progeniturile lor. Dar asta este o situație rea și dezgustătoare, care caracterizează vremile tulburi și necurate și în atari situații ajung parveniții, neo-ciocoii, slugile, cum am zis, ajunse în fruntea bucatelor. Cei care și-au însușit bunuri care nu li se cuveneau și care în chip scandalos caută să instituționalizeze furtul lor și inegalitatea obscenă de care profită. Sigur că există oameni, și nu puțini, care ajung la stări materiale bune și care sunt capabili să le folosească spre mântuirea lor și ajutorul celor din jur. Dar aceștia sunt “altceva”.
Sunt cei care înțeleg că “bunurile” pe care le avem în lumea asta nu sunt ale noastre, suntem doar administratorii lor. Nu trebuie să ne lipim inimile de aceste bunuri, dar trebuie să folosim aceste bunuri cu folos. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea; ”dimensiunea lor (a bogățiilor) o da întrebuințarea lor care ne poate așeza în veșnicie” și mai departe spunea el că “pentru cei bogați, săracii sunt poartă spre veșnicie”. Iar pentru asta nu este necesar să fim “spectacol”. Este suficient să avem o înțelegere smerită și recunoscătoare pentru cele pe care le avem și este suficient că din ele să facem parte celor săraci. Dar această trebuie făcut, din nou, cu smerenie, cu modestie, ”să nu știe dreapta ta, ce face stânga ta”. Dar fiarele nesimțirii, ”bogații nemilostivi”, neo-ciocoimea și “neamul prost” ajuns în fruntea bucatelor sunt cei care foarte greu se vor putea mântui. Iar cu această să revenim la textul evanghelic cu care am început.
Ce înseamnă acel, ”mai lesne va trece cămilă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”? Aici aparent este o contradicție. O cămilă nu va putea trece prin urechile acului niciodată. Dar aici nu este vorba de acul de cusut. Este vorba de o altă “urechile acului”.
Cetățile din vremea când Iisus își desfășura misiunea pe pământ, erau înconjurate cu ziduri și în ziduri, din lor în loc, erau porți puternice. Aceste porți, la apusul soarelui, se închideau și nu mai puteau fi deschise până în zori. Dar unele caravane ajungeau după închiderea porților. Ele aveau două opțiuni, să aștepte în față porților până în zori, expuse la atacurile tâlharilor, sau să intre prin “urechile acului”. ”Urechile acului” erau uși laterale mici, în margine porților. Prin ele oamenii puteau intra, dar cămilele foarte anevoie. O cămilă, animal nervos și îndărătnic, obosit de drum și însetat, trebuia să fie despovărată și apoi convinsă să intre printr-o deschizătură mică și “cotită”. Era cu putință, dar foarte anevoie. Iar condiția sine qua non era să fie despovărată. Deci bogatul va putea trece, dar anevoie, după ce se va lepăda de legătura cu “materia”. Din nou, nu este imposibil, este greu și condiționat.
Dar cel mai ușor este pentru cei avuți să se mântuie atunci când “inima” lor nu este dedicată bogăției, traiului în opulență, umblatului fără rost și fără bună cuviință, dorinței demente de a acumula mai mult și mai mult. Iar ignorarea celor săraci este garantat pierzătoare de suflet. Pentru “bogați” existența “săracilor” este singură cale spre mântuire. Iar pentru săraci este un drept și o obligație să ceară parte din bogăția nedreaptă și nemilostivă, din bunurile care se cuvin tuturor oamenilor, căci ele sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu și au dreptul să o facă prin orice mijloace, da, PRIN ORICE MIJLOACE!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

19 ianuarie 2018