Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Simfonia chemării

Simfonia chemării

 

Privind pieptul munților
caut locul unde pasărea nevăzută
doineşte pe o ramură tremurul inimii tale.
Pleoapa dimineţii îmi fură gândul,
plimbându-l pe cărări întortocheate, şerpuite,
printre ramuri de mesteceni,
acolo unde totul pare mereu la fel…
De undeva, apare umbra timpului pierdut aiurea
și-mi fură iluzia fericirii…
Gândul îmi pleacă, rătăcind pe poteca
învăluită în fum a amintirilor,
oscilează între cât a fost real ori fantasmă
și, se întreabă retoric:
există un portativ al dorului(!?)
Doar acesta ar putea aduna
sub şalul cuvintelor calde, sincere,
brodat de mine, de noi…
una câte una notele iubirii
unindu-le, ar recompune
– Simfonia chemării -.
Printre crengi de mesteceni
lumină lină atinge gând obosit,
topindu-i lacrimă-nghețată
pe piatra de-ncercare a timpului…
Din depărtări, parcă tot mai aproape,
străbate glasul păsării nevăzute
cântând o arie din Simfonia chemării,
un rondó însuflețit de tremurul inimilor reunite.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

5 mai 2019

Lasă un răspuns