Irina ALEXANDRESCU: Zăbrelele şi-o rochie de gală!

Eu ştiu că nu mai am scăpare
Din cuşca unde zac de ieri…
De când mi te-am ucis se pare
Ca plata pentru moartea ce-mi”oferi” !

 

Prea fizic, prea organic, prea din tine
Muşcat-am lacom…să te fac să zbieri ;
Am vrut cumva…să-ţi aminteşti de mine
În pragul morţii tale, noapte-seri !

 

Între celula mea şi gropa-n care
Te-ai dus cu tot alaiul tău de blonde plânse ,
Durerea ia compas- măsurătoare
Şi simt tot eu „preachinul” vieţii stinse …

M-ai îmbrăcat în haina-ţi bărbătească
Şi mi-ai strigat în scârbă un : „Hei, tu!”,
Am şi uitat purtarea femeiască
Atunci când hotărât-am :”Hai, te du !”

Ai tu habar ce-nseamnă nebunia
Când te aştept cu masă şi cu chin
Şi tu loveşti în pumni doar calomnia
Şi-apoi te împresori cu fum …şi vin ???

Ai tu habar cât doare-a ta strigare
Cu numele străin al altei „ei”,
Când orb şi surd şi dus de-mpreunare
Eu sunt doar corp inert sub tine…-un stei ?!

Vei şti în veci măcar ce-i moartea
Căci eu sunt moarta care zace-n viaţă ,
Tu mi-ai sortit tot drumul rugii, cartea…
Când m-adunai sub palme-n dimineaţă !

Acum tu dormi şi eu mor iar în mine
În închisoarea care mi-e egală…
Căci n-am avut decât zăbrele-n tine
Şi-odată doar…o rochie de gală …

——————————–

Irina ALEXANDRESCU

Craiova

6 aprilie 2019

Lasă un răspuns