UITAREA…
Uitarea-ți sfredelește în adâncuri
Ori te îngenunchează, înnodâd tăceri,
Atâtea vorbe ce-au părut –nimicuri,
Te-au osândit în patima din Ieri…
Și împovărat cu tăinuiri prea grave
Te-acoperi cu lințoliul unor trucuri,
Țesut din gânduri negre, reci, concave,
Și doar cu-un fals curaj mă picuri…
Te mai aștept. Dacă ai să vii,
Am să-ți aprind, lumina pe cărare…
Și pașii plânși ți-aș șterge, din orele târzii,
Apoi te-aș ocroti, în cuib de sărutare..
Dar m-amăgesc; căzând, îmbrățișez pământul,
Te văd gonind prin iarba, proaspăt ninsă,
Pe care zac doar eu, când rece vântul,
Mă spulberă spre apus fără simțire, stinsă…
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,Nostalgii din anotimpuri, 2019)