Florin-Cezar CĂLIN: Ploaia sentimentelor noastre…

Pentru prima oară-n viață…

 

– Nimeresc întotdeauna … în moment nepotrivit!,

… deschid ușa și din prag văd … un rânjet uluit.

(sau surâs șiret, viclean … mestecându-și între dinți)

amăreala unui zâmbet din destine necuminți.

Se întoarce-ncet, cu scârbă fiindcă și eu îi zâmbesc,

(semăna cu o grimasă … chiar că-i Iadul pământesc!)

… mi-am dorit în al meu suflet să nu-l fi zărit vreodată,

… dar stăteam în pragul ușii … și-n privire ei mirată.

”- Pot să intru?! … îngânai (cred că-ncet, printre măsele!),

(eu simțind cum mă străpunge … un cuțit pân’ la prăsele).

văd că ușa e deschisă … fiindcă eu cred c-am făcut-o…

… să mă-ntâmpine-ntrebarea: – Dacă bine-am nimerit-o?!.

Am pășit eu pe covor ce-avea chiar culorea verii,

… se schimbase parcă tot … simțeam flacăra durerii.

pentr-o clipă, dintr-un colț, mă priveau candid și blânzi,

ochi căprui ce semănau … dragostea lor cu dobânzi.

– Dintr-o dată nici picioare parcă nu mă ascultau!,

… aș fi vrut să mă întorc și să fug … nicicum să stau.

… să nu mai privesc în urmă, fiindcă chiar aveam emoții,

(pentru prima dată-n viață m-am simțit … precum roboții).

”- Am venit cu răsăritul! … Am adus ce mi-ați cerut!,

(fâstâcindu-mă deodată, cum făceam la început).

ce spuneam părea ridicol, dar priveam cumva vrăjit,

… înspre chip primăvăratec ce părea un răsărit.

Am pus pe birou pachetul și întors în sinea mea,

… chiar am vrut să fug în noapte: – Ce rușine-mi mai era!

încercam totuși un gând, cică ochii m-au văzut,

”- Cum ar fi în disperarea-mi să cerșesc al tău sărut?!”.

cu mâna dusă la gură, am simțit prezența lui,

era parcă pentru mine … mulțumirea Raiului,

dar trezindu-mă din vise … cum stăteam în fața ei,

mă-ntrebă într-un moment: – Ai venit ca să mă iei?!,

… sau dorești o limonadă, fiindcă este cald afară,

se-auzise vocea sa … poate pentru prima oară.

… eu visam? ori poate-aievea auzeam cele cuvinte,

(ieșite din a sa gură, da-mi părură legăminte).

ochii mă rugau timizi ca să stau, să mai rămân,

(era pentru prima dată când nu-mi mai eram stăpân).

Eu cu ochii în pământ, nu puteam să mai ating,

… ușa care închisese … visele … ca într-un ring,

deschizând în fața mea, nopți la care eu gândisem,

… Iată-le! … aici, aievea … – Oare mă îndrăgostisem?!…

 

Ploaia sentimentelor noastre…

 

Îți iubesc stropii de ploaie dar și ploaia ta desculță,

(să o simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte).

… să mă amețesc cu dânsa în avântul de șiroaie,

lacrimile-mi să nu afle … nesecretul din cuvinte.

 

Ridic fața înspre cer … și mă rog eu ploii tale,

… să îmi spele sufletul, obosit de-a ta iubire,

să mă-nvețe (dacă poate) din tertipurile sale,

și cum inima să spere … tot râvnind la fericire.

”- Tu dă-i voie inimii să-și revadă amintire!”,

(fiindcă-ți va preface viața în cascadă de simțire).

… picurii ce se preling din vestita ta privire,

mie-mi pare că sunt lacrimi care-aduc doar fericire.

 

Eu iubesc la nebunie, să alerg desculț prin ploaie,

… să îi simt cum răcorește porii sufletului meu.

apoi să pornesc în tine, dragostei mele … puhoaie,

… care nu pot fi oprite nici de bunul Dumnezeu.

Ochii tăi evită cerul chiar în noaptea nunții noastre,

… dar și norii care-ar vrea … să ne plouă cu dorințe.

… în infinitatea zării … mărilor tale albastre,

văd că rătăcesc corăbii. pline ochi, cu suferințe.

 

– Mi-este sufletul o oază, apă limpede-n deșert!,

(printre dunele de sete … căutând iubirea-n viață).

… se hrănește cu speranța, dar și cu al tău secret,

care tinde să-ți inunde … liniștea de dimineață.

 

Stau și simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte,

(ploaia ta, care îmi umblă descălțată chiar și-n vise).

… îți iubesc stropii de ploaie … netăcerea din cuvinte,

căci mă amestec cu dânșii, în avântul de șiroaie.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

28 martie 2019

Lasă un răspuns