PAHARUL CU FLUTURI
În noaptea mea, cu somn în serpentine,
ai năvălit, mai palidă ca varul,
să ningi cu crini şi-înlăcrimări feline,
spunându-mi c-a murit Emil Brumaru.
Mi-a-mbătrânit iubirea dintrodată,
uitând adolescenţa de o vară
în care mi-ai citit, înmiresmată,
poema lui perfidă şi amară.
De-atunci parc-a trecut o nemurire…
Mai toarnă fluturi, umple-mi iar paharul,
afară e un viscol de iubire,
prin care trece trist Emil Brumaru.
HOMEOPATIE
Îngerul mi-a completat un lung bilet
de externare din purgatoriu
şi m-a trimis acasă să-mi văd
de viaţă şi de moarte, recomandându-mi
numai lucruri amare şi câteva
picături pentru ochi – pe care
să le pun sub pleoape dacă
se-întâmplă să mă ningă vederea.
De fapt ştiam demult toate astea,
fotografiile mele se molipseau
de alzheimer, mă dureau mâna iubitei
şi tăcerile ei, auzeam tot mai des
cum inima bate cu pumnii
în pereţii întunericului, şi nici
de fericire nu puteam să mă vindec.
Acum, când totul a devenit incurabil,
stau la fereastră şi mă tratez
cu buburuza răsăritului de soare.
LICANTROPIE
Şi mai ducă-se dracului toate
cuvintele astea palide, toate
florile de nu-mă-uita, toate
lacrimile şi toate gloanţele
trase în tâmplă!…
Nu-mi mai trebuie
duminicile tale cuminţi,
nu mai vreau să te aştept,
să te uit, să-ţi cad
în genunchi, nu mai vreau
să mor în fiecare zi pentru tine!
Vezi ce viscolită e iubirea?
Acum am redevenit fiara
din encefal, licantropul care
muşcă din zăpadă până când
începe să curgă sânge.
CÂND AM TRĂIT?
Au fost nopţi şi ani, au fost cărţi arse pe rug
şi drumuri în deşert, ţărmuri de mare şi amintiri
luxuriante, laşităţi şi trădări şi fotografii la minut,
lecţii de istorie şi insectare cu îngeri, au fost cioburi
din vitraliul contrafăcut al esteticii suprarealismului,
şi iluzii mov şi confetii multicolore la sărbătorile
cu steaguri şi cântece şi, Doamne, ce tineri eram,
bâjbâind printre toate astea, visând că într-o zi
o să strângem de beregată întunericul!
Am murit puţin câte puţin, în războaiele cu noi înşine.
am măsluit poveşti despre fericire, improvizând
ferestre spre cer sau picanterii glorioase şi
viaţa noastră s-a mutat dintr-o străinătate în alta,
şi timpul trecea tot mai repede şi tot mai amar.
De aceea vă întreb, cu disperare: noi când am trăit?
O galaxie gigantică, sau tot universul
nu pot îndura atâta durere câtă poate îndura un suflet,
un biet suflet de om răstignit între stele.
Uitaţi-vă în jur, la muţenia acestui secol, la
minunile de plastic şi la roţile lui dinţate!
Priviţi bine, sunt bâlciuri şi piramide şi afişe despre
ziua de mâine, cetăţi în ruină şi catedrale de aer.
De aceea vă întreb iar, cu gura amară de cuvinte,
când rătăcim îndurând frigul şi iubirea:
Noi când am trăit?
În care secol, în care secundă?
ŞEHEREZADA
O mie şi una de nopţi,
pentru fiecare noapte
câte o viaţă ucisă, pentru fiecare
îngenunchere o rafală
de fluturi negri.
Desculţă e vremea miracolelor,
la porţile Damascului
nu mai târguieşte nimeni
lumina ceaiului verde,
copiii nu mai ascultă poveşti
decât în limba engleză
sau în ruseşte
De pe o pagină veche de carte
Shahryar priveşte îngândurat
cum capul Şeherezadei
îmbătrâneşte sub tăişul de aur
al lunii.
LECŢIA DE ISTORIE
În anestezia protestelor tulburi
omul cu inimă de câine,
exersează mahmureala memoriei.
În piaţă murmurul benerelor
rostogoleşte melci albaştri şi
umbre ţestoase, mulţimea se agită
şi face cu mâna zilei de mâine.
– Iată, dragi copii, explică diriginta,
acestea, în poziţie de drepţi,
sunt statuile, mai departe vedeţi
şinele de tramvai şi în capătul
pieţei, dincolo de ceasul cu cuc,
lacrimile de plastic ale ploii.
Aşadar, aliniaţi-vă frumos, cu faţa
la zid, şi spuneţi-i domnului ministru
ce lecţie aţi pregătit pentru azi
şi ce vreţi să vă faceţi
când veţi fi mari…
ZEPPELINUL
Cineva ne înghesuie în zeppelinul
bunăvoinţei, ne îndoapă
cu hieroglife şi ne lasă să plutim
precum norii, între cer şi pământ…
De acolo, de sus, se văd doar umbrele
de catedrală ale iluziei.
Rochia ta, iubito, trece surâzătoare
printre frunzele toamnei şi
din bâlciul cotidian zboară
confeti şi panglici…
De aceea vă spun, cineva se joacă
de-a viaţa noastră, tăcerea
ne bagă degetele în urechi,
ceasurile se umplu de greieri
şi zeppelinul abia se mai vede…
ZĂPADĂ SPULBERATĂ
Mai ştii, iubita mea, să-mi fi mireasmă
Cum eu îţi sunt de-a pururi ţie ram?
Mai ştii zăpezile de flori şi fluturi
Pe care eu ţi le ningeam la geam?
Mai ştii să zbori în gânduri crenelate,
Prin palide miresme de gutui?
La mine-n vis, în fiecare noapte,
Lumina are ochii tăi căprui…
Şi te aştept, în trenuri fără gară,
Când cerul cade-n ceaşca de cafea,
Şi-n amintiri mereu se face vară
De parcă aş muri la nunta mea…
O să te-aştept în viaţă şi în moarte,
În ierni, în nori, în gând, în infinit,
Să-ţi fiu atât: zăpada spulberată
De viscolul cu care te-am iubit…
FEREASTRA OVERTON
(variantă)
În duminica asta, frumoasă ca o biserică,
dracul s-a suit pe cochilia lui Dumnezeu
şi nechează şi ţine discursuri despre
fericire şi despre asteroidul Apophis,
canalele TV transmit în direct premoniţiile
lui Putin, lumea se distrează şi râde de se omoară,
urmează un nou film de desene animate,
cu Donald şi Trump, comedia din bâlci se învârte
în jurul axei celeste, afişele multicolore
ale realităţii se caţără pe ziduri, în Mexic
au năvălit hoardele de piatră ale mayaşilor,
strivind cu tăcerea lor sângeroasă spiritul
misionar al sutanelor bunăvoinţei.
Ca de obicei Sfânta Inchiziţi va face dreptate,
Torquemada şi Albă ca Zăpada pândesc
muzeele şi bibliotecile, glifele istoriei
sunt noduri pe care nici Alexandru Macedon
n-ar putea să le mai desfacă, în Anno Domini 2019
disperarea cumpără indulgenţe..
O libertate gonflabilă, un rictus
împodobit cu ghirlande survolează viitorul,
doar o mie de leghe sub mări ne despart
de misterioasele insule ale copilăriei,
acolo unde se desfăşoară marele maraton
al dansului pe sârmă: „Domnişoară dansaţi! şi
nu răspunde nimeni – a murit Emil Brumaru,
staţi liniştiţi, va fi anunţat şi decesul lui
la telejurnal, după manelele de rigoare, părerile
Occidentului blond care ne aplaudă
cu tandreţe indiferentă şi codurile multicolore ale ploii!
*
În pauza publicitară: prezervative şi gay,
luxul unor zile de sticlă, călătorii în Tahiti, miracole,
gări şi cutremure, deasupra lumii se închide
marea fereastră Overton: „Urmează ziua de mâine
cu peronul pe partea stângă!”
–––––––––––-
Lucian MĂNĂILESCU
Buzău
27 martie 2019