Când ale mele gânduri, prin lanuri rătăcesc
Uitând că fericirea este un dar ceresc.
Mă iartă tu, iubite și nu mă condamna,
Lasă iubirea, primește-o-n în palma ta.
Evaziuni fi-vor și multe întrebări,
Dar totul va părea la margine de nori
Și nu-mi doresc ca viața, o trecere să fie,
Asemeni unei flori acolo pe câmpie.
Lasă-mă să-ți arat cât pot din suflet da
Căci nu-mi doresc eternul prin zări de catifea,
Doar frumusețea clipei mă înfioară încă,
În nopțile albastre și sufletul îmi cântă.
Mă iartă, primește fericirea cu primăvara care,
Din zări a revenit suavă și datoare
Aducând splendoarea atâtor dimineți,
Când zorii se arată, feerici și glumești.
Dacă totuși nu mă vei grația, voi lăsa în grijă,
Iubirea mea și-a ta, plecând spre alte visuri
Fără de regret scriindu-mi tainic versul,
În file de caiet.
———————————-
Ioana CONDURARU
15 martie 2019