Poeta Dunării Latinizate într-un spațiu slav.
Doamna Dunia este fluviul de cuvinte care izvorăște de departe dar nu se oprește niciodată în pofida intemperiilor , a aluviunilor perturbatoare , a miscelaneei literare.
Pornind cu elan din perioada adolescentină și-a făurit o pană proprie prin care surprinde cotidianul în mod firesc , fără emfază și grandoare.
A rămas o femeie demnă de propria sa condiție într-o lume antinomică și acaparatoare.
Și-a construit o personalitate bazată pe virtuții și nu pe speculații.
A știut să se antureze de oameni de valoare – artiști , dascăli , iubitori de folclor.
A lansat devenirile multor spirite – dovedind o maieutică socratică , natural feminină.
Prezentă permanent în Cetate , conduce Cenaclul Luceafărul al legendarului latinist Marinel Marinescu dar deschide noi breșe pentru apă vie- Aldebaran , Constelații Transfrontaliere Româno-Bulgare.
Diplomația poetică i-a permis să își facă din Ruse un oraș al sufletului irizat din proximitatea iubirii de Giurgiu iar din Balcic un refugiu marin și stelar.
Iubită pe ambele maluri, beneficiaza de traducerile de excepție ale filologilor bulgari.
Antologiile pe care le-a coordonat nu s-au limitat la poezie ci si la picturi , crochiuri – amintind de încrustările în planșe ale primelor scrieri medievale.
Salvata de bolta de vie de acasa , de familie , de colțul tainic al mesei de scris , de electrizarea unei pisici peste tomurile mereu răsfoite – amintește de gândul lui Appolinaire care își dorea exact aceasta serenitate.
Își alege nidusuri ideale – Școli din Municipiu și din Județ , Biblioteca ,Muzeul ,Parcul ,Statuia lui Eminescu , Ateneul Bălănescu.
Se confundă cu Orașul.
Devine o efigie literară a unui Port Dunărean.
Rimele simple amintesc de profunzimea picturilor naive de pe sticlă – suport ce permite transversatea spre suflet.
Poeziile sunt cantabile și găsind o interpretă pe măsură – așa cum Ahile și l-a găsit pe Homer.
Nu prididește și totuși are liniștea Începuturilor.
Geneza sa este întotdeauna în matcă.
Face elogiul ceștii de cafea cu aceeași fervoare a negustorilor venețieni de pe vremuri și vede în Dunăre un Fluviu cosmopolit , sediu inperturbabil al atâtor civilizații milenare.
Prolifică , nu scrie o poezie ci teme , cicluri literare.
Poeme ale Cetății , ale Turnului cu Ceas ,ale Dunării , ale Orașului Ruse , ale Cetății Balcic.
Ba chiar și ale Fulgului de Nea.
E nelipsită de la Târgurile de Carte pe care le onorează cu propria creație pusă deseori în Antologii.
Aceste creuzete lingvistice permit comparații fertile , emulații prodigioase și varietate de stil.
Descoperind armonia între creatori – rupe mitul disensiunilor germinative.
Având de ales între geniu și notorietate – alege geniul notorietății.
Are atâta forță de sugestie încât simpla prezență crează un fenomen cultural.
Constientă de propria poziție oferă torța tuturor celor care nu se tem de foc.
Adaptată perfect noului – transcrie în rețele de socializare un suflet romantic greu convertibil la digital.
Faptul că reușește din plin dovedește că Poezia poate scăpa oricăror încorsetări tehnice.
Nu își accepta decât Destinul Creativ – singurul care o definește deplin.
În timpul liber e tot Poetă – întocmai lui Midas care aurea totul chiar și atunci când se credea ferit de har.
Drama și șansa Poetei e de a rămâne mereu ancorata în vers – cu Corabia în Port la Dunăre, străbătând Oceanul Planetar fără a se urni din loc.
––––––––––––-
Cosmin Ștefan GEORGESCU
15 martie 2019