Ileana Cornelia NEAGA: Taina scrisului (93) – Din veșnicii am împletit cununi

Am împletit cununi din cuvinte în toamna vieții mele! S-au scuturat anii rând pe rând, toamne ce mi-au arămit zilele iar tâmplele, albite fără vreme, au înmugurit! Veșnicia am cunoscut-o în satul dintre dealuri, nu departe de Crișul Alb, sat în care am văzut multe răsărituri înrourate și apusuri însângerate! M-am născut în toamna anului 1955. Școala generală de 10 ani am terminat-o cu brio și am așteptat să-mi vină ursitul din armată ca să facem nuntă! Nuntă ca la țară, în șopru din rude de lemn, îmbodobit cu covoare înflorate țesute în războiul din casă! Viață de țărancă obișnuită cu munca grea sub arșița soarelui ori udată de binecuvântatele ploi de vară! Peregrinările mele pe sub poalele umbroase ale pădurii, sub braț cu volumele de poezii ale lui Coșbuc ori ale lui Eminescu mi-au umplut inima de frumusețea cuvântului! Am trăit în mijlocul naturii, mi-am format o familie minunată mi-am umplut plămânii de veșnicia satului cu obiceiurile și tradițiile, neasemuit de frumoase de prin partea locului!

Până într-o zi când pământul de sub picioare s-a cutremurat, cerul mi-a căzut în cap iar soarta m-a secerat nemiloasă! Nimic nu a mai fost ca mai înainte! Nici răsăriturile, nici apusurile nu au mai avut culorile bucuriei, nici lumina mulțumirii! M-am înhămat la căruța obositoare a muncii, crezând că pot face față durerii ce mi-a sfârtecat inima, crezând că oboseala nu va face loc amintirii dureroase a unei zile de toamna anului 2000, în care eu ca mamă am fost pusă la încercare. Zicala: „Nu-mi da Doamne cât pot duce!” să știți că e adevărată! Am simțit-o pe pielea mea! Au venit și au trecut șase toamne cu noduri în gât, cu doruri scrâșnite și neostoite, cu ploi de nemulțumiri, cu dimineți cețoase și seri înnegurate. „‘nalt îi cerul, largă-i lumea” Și am plecat! Și dusă sunt! Reveniri scurte în primii anii acasă, de pe meleaguri străine, apoi tot mai dese și cu gândul că nu mai plec.

Acolo, departe de satul meu, de veșnicia de la sat, sămânța dorului a început să-și ițească capul! Era în anul 2012, eram în Italia la muncă, cinzeci și șapte de toamne îmi bătuseră la ușă și eu le-am deschis ușa cu primele mele două versuri scrise în viața mea! Și acesta a fost începutul. Destinul mi-a scos în cale doi oameni minunați, Mariana și Dan Crețu, doi artiști ce reprezintă cu cinste România în Italia, ce mi-au deschis ușa la o televiziune locală (România TV din Italia) unde am debutat în emisiunea „Povestea mea”, citind primele mele poezii populare în grai despre obiceiurile de Crăciun de la mine din sat!

Destinul (că altul cine!) a prins drag de mine și a întors încă o pagină pe care eu trebuia să o umplu cu o cunună împletită din cuvinte! Cuvinte potrivite ce au răbufnit în acea dimineață, cuvinte în vers popular! Erau dospite în adâncul sufletului meu, le strânsesem acolo unul câte unul și ajunse la maturitate au țâșnit ca un izvor de munte așezându-se în primul volum de debut: „Satul gintre gealuri”. Încredere deplină am primit din partea poetei Paulina Popa care m-a îndemnat să scriu așa cum simt și mi-a editat primul volum!

Creionul cu care scriam pe caietul gros aproape se terminase! Scriam, scriam! Valuri de idei mă înnecau! Volum, după volum, cu poezii triste, vesele, despre flori și despre nori! Reciteam și nu eram mulțumită! Voiam altceva, voiam ca ceea ce scriu să rămână în timp, mărturie a vieții de la țară, a vieții de zi cu zi a celui născut și crescut sub poală de pădure, la margine de lume, la margine de civilizație! Așa au luat naștere volumele în grai în care aduceam în fața cititorului căușuri cu obiceiuri arhaice, la care eram prezentă din copilărie! Am scris povestiri și poezii populare în volumele „Steanu Dracului”, „Tradiții în versuri”, „Satu’ ge altădat”, „Ca pă la noi”, în care scoteam la suprafață bunătatea, credința, obiceiurile și tradițiile omului simplu, omului crescut în frica Lui Dumnezeu!

Scriind în grai, trebuia neapărat să folosesc , exact așa ca la mama acasă, expresiile și regionalismele, altfel creația își pierdea farmecul, dar exista un inconvenient major. Trebuia negreșit să explic la sfârșit fiecare regionalism în parte, fiecare expresie. Așa a luat naștere un „ Dicționar cu reginalisme” ce a văzut lumina tiparului în 2018 și la care profesor Monica Dușan a scris prefața în care explica pe larg despre dialectul și graiul „crișean”.

În timp scurt, datorită Facebook, am devenit cunoscută prin creațiile mele inedite, scrise în grai și de multe ori cu pana înmuiată în lacrima sufletului! Mi-am făcut prieteni, oameni minunați, instruiți la școli, de la care am învățat aproape tot ce știu în regulile primare în ale scrisului, dar cel mai mult am simțit generozitatea cu care au avut încredere în mine, promovându-mi creațiile în reviste scrise ori online. Am fost cooptată în multe Antologii literare, reviste, cenacluri. Diverse premii, diplome, aprecieri încununează munca mea în ale scrisului.

Scrisul pentru mine e oază de liniște, ține locul cafelei în pragul zilei, îi oxigenul pe care îl respir în minutele de relax, în timpul zilei, pe drum, pe o bancă în cimitir. Fără multe înflorituri, direct și la obiect spun lucrurilor pe nume, mai ales în grai. Scriu poezioare și povestioare pentru prietenii mei mici, cu arici și licurici! Scriu, scriu! Scriu „Versuri alandala” fără cap și fără coadă, vers alb, vers liber și scriu că îmi place să scriu despre viață, despre obiceiuri, despre iubire, despre tristețe! Scriu ca să îmi alin un dor, dor călător, dor fugar! Să fie asta „Taina scrisului”!? Încă nu știu. O să scriu mereu căutând Sfânta Taină a Scrisului! Am mult drum de parcurs, sunt doar la începuturi dar promit că am să caut în fiecare colțișor al inimii, în fiecare răsărit de Soare, în fiecare asfințit sângeriu și cine știe, poate cândva în viitor o să-i dau de urme!