Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Noi poeţii

Noi poeţii

 

Pe cerul stins în noapte se-aşează diamante,
Şiraguri de lumini sclipesc pe zarea largă,
Cu astre înţesate în doruri fascinante
Gânduri ursind prin cer, în depărtări aleargă.

Din colţuri şi cotloane poveştile se-adună
Zburdând apoi pe foi în dansuri pătimaşe,
Culegem fructe coapte din merii de pe lună
Şi ne-nfrupăm din cer cu stele nărăvaşe.

Idile cu scânteie aşternem pe hârtie
În constelaţii noi pătrundem cu sfială,
Nemărginirii noastre îi cernem armonie,
La vis de nebunie, pe stih punem beteală.

Însângerăm apusul cu flăcări colosale
Sau răsărituri reci la umbră de lumină,
Când respirăm cuvântul din urne abisale
Stafiile în noi, se plimbă fără vină.

În bezna ce se-nţeapă în zâmbetele lunii
Visele noastre ard pe ruguri de speranţă,
Ne adunăm puterea din spaima ficţiunii
Să evadăm din noi în altă circumstanţă.

Şi încercăm să scriem cu paşi noi pe cărare
În clipa de hazard ce trece fără teamă,
Ne fâstâcim adesea când sărutăm o floare
Dar zâmbetu-i candid înspre neant ne cheamă.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

3 martie 2019

Lasă un răspuns