Regretând
Sprijinit capul pe brațul ce se simte obosit,
Copleșit de amintiri ce odată le-ai trăit,
Cuprins de o nostalgie, se întoarce în trecut,
Regretând clipe frumoase ce în viață le-a pierdut.
Cât de crunt timpul flămând ca o batere de-aripă,
A zburat neiertător fără să aștepte-o clipă,
Cât de greu este sa-ți duci crucea vieții tale-n spate,
Și ce mult te doare dorul, singură în prag de noapte.
Făr’o cale de scăpare, nici alint pentru-acest dor,
Porți haina singurătății, grea povară a anilor,
Parcurgând al vieții drum, îngândurat spre apus,
Îți compătimești în sine, viața care ți s-a dus.
Îți închizi regretu – amarnic în sufletu-ngândurat,
Mergi încet pe-al vieții drum, pasul ți-e desperecheat,
Și oprindu-te uneori când te simți prea obosit,
Revezi viata ca un film ce s-a derulat grăbit.
Te îndrepți spre iarna vieții, fără cale de scăpare,
A singurătății frica, te doboară cel mai tare,
Te oprești, cugeți apoi, iar pornești la drum din nou,
Gânditor mereu oftezi, după viata-ți pare rău.
Regretând că ți s-a dus, neștiind cum s-o trăiești,
De-abia la al ei apus, vezi ce nefericit ești.
——————————-
Elena TUDOSA
15 februarie 2019