Mă duc spre noul meu…
pot fi chiar o nebună, în atât de multe, frumoase feluri…
atunci când reduc lumea mea la două persoane,
azi am curajul să umplu un vid fertil,
cu tot ce stă și nu curge…
doamne, cum mi-am regăsit dorința de confirmare,
de nerăbdare,
doamne, cum se plânge…
cu timidități false…
nu mai întrețin, de azi, iluzii
cu astfel de jocuri, de poticneli…
suferința mea mocirloasă mi-e datoare mie
mă lasă să mă duc spre noul meu…
sorbindu-mă cu tot cu poezie…
parcă asta ar fi ultima poezie de dragoste a lumii
și nu e…
până acum convingerile mele aveau numai ferestre mici
mereu închise, și mai mici mi se par…
dar acum mă iubesc prin tine…
și văd cum începe viața să prindă contur,
m-ai ghicit, vreau să pun un titlu de carte
pe propriul destin,
vreau să-mi scriu viața…
acum, tu mă-nveți cum să-mi las secunda-n lăcrimar
prevestindu-mi o fericire insuportabilă…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
5 februarie 2019