Lumina ochilor
Poezia nu moare, nici când e ucisă,
având senzații de jale și-o stare închisă,
trezindu-și misterul în sine, ea, dulce, și stinsă,
icoană de-o altă mărime și-o formă cristalică, zisă…
Și spusă, chiar altfel …voindu-și tăcerea,
în haina ei neagră, cu versu-i din ochi, cum se frânse,
încât sângerau pupilele, ca două imagini precise,
subțiri, precum filele cărții, păstrându-și coperta, durerea.
Poezia nu moare, nici când este moartă,
mai vie sfințenie, lacrimă, nu are pământul,
de multe ori, în față, pe suflet, bruscată,
e ca o cruce, în care se tăinuiește Omul, Cuvântul.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
28 ianuarie 2019