Căldura feeriei din iarnă
Lasă-n taină fiecare fulg
Să impresioare liniştea,
Ca cei care de noi nu fug
Să ne-ocolească miriştea!
Nimic din nimeni nu dispare
Dacă din toţi cu toate-adună
Toţi norii veşnici de la soare
Şi stelele din dor de lună.
Dacă privim neîncetat
Spre gerul cu fantasme albe,
Simţim că-n suflet e mai cald
Şi mai plăcut cu stele dalbe.
De când nerostul nu mai tace
Şi gândurile m-amorţesc,
Prevăd oaste cu dobitoace
Din vechi soboru-i său, regesc.
Nimic din cei ce-ar vrea să ştie
Despre tăcerile-mi din clipe
Nu vor distruge armonia
De pe a iernii dalbe-aripe.
Admiră vuietul din vârful
Învăluit de argintate
Metehne care cad în cârdul
Lucirii printre nestemate…
Şi cad, şi cad spre infinitul
Ayurului viu, infinit,
Fire din dalbul-i ţărm, nisipul
Peste ţărână, nesfârşit…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
19 ianuarie 2019