Rugăciunea din urmă
era târziu și era iarnă
bătea un suflet în poartă
în lacrima nopții eu împleteam amurguri
plămădind lumina în numele sorții
sprijineam crucea de trupul beteag
căutând începutul pe creste de munte
din înghețul primar se năștea cuvântul
făuream o cântare în trupul plăpând
trăiam în privire la limita nopții
de veghe pe urmele vieții
la întretăieri de noi începuturi
în liniștea clipei coboară îngeri mângâind a chemare
un nume din căi nenăscute
mă ating tăceri sângerânde
mă adap în nemărginire
renasc sfios în palma Ta
tânjind la clipa rugăciunii
spre necuprinsul drum al mântuirii
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
12 ianuarie, 2019