Ceea ce nu știți
Poate nici măcar nu v-ați gândit
câtă tristețe există
în spatele cortinei unui zâmbet.
Aplaudați furtunos fiecare
fâlfâire a întinselor aripi
fără a observa însângerații genunchi
ai slăbănogului suflet.
De unde să știți
că fiecare sabat ascunde o Betesda
dacă tălpile voastre nu au fost sărutate încă
de roua Viei Dolorosa?
Ați descoperit vreodată
sub pecetea fierbinte a unui sărut
răceala celor treizeci de arginți,
prețul trădării?
Nu cercetați la microscop
adâncimea unei lacrimi;
întindeți doar mâinile
împletindu-vă degetele…
Numai împreună putem învăța
mersul pe ape.
Plan B
Cu prietenul meu îngerul
mă plimbam pe cornișa sufletului
el plângând că nu a iubit niciodată,
eu oftând că am prea iubit…
,,Aruncă-te!”
îmi șoptea deschizându-și aripile
pe care avea tatuate tăceri.
Sub noi o lacrimă ne aștepta surâzând
cu brațele deschise…
Am sărit plin de credință
acționând instantaneu parașuta.
Cât de încet se apropia
pământul…
Zilnica răstignire
Cu degetele încă tremurânde
De-atâta alergat pe trupu-ți cald
Sub cerul de sub pleoapa ta îmi scald
Privirile de dragoste flămânde.
Cu inima ciocan care lovește
În gongul tâmplei ruginit de ploi
Mă las captiv dorințelor din noi
În care nemurirea înflorește.
Cu buzele de șoapte picurânde
Ascuns după al nopții tainic fald,
Asemeni unui de demult herald
Vestind domnia zorilor arzânde,
Mă răstignesc pe trupul tău cel cald,
În cuiele dorințelor flămânde…
Cântec de alb și de verde
Să vină iarna tainic peste noi
Să ne îngroape iar în alb de îngeri,
Să degustăm a trupurilor frângeri
Dând cep la al visărilor butoi.
Ne șuiere în oase vântul crunt,
Într-un bordei să ne trăim iubirea,
Ne sune ghioceii albi trezirea
Si sângele în noi aprindă hunt,
În a tăcerii înflorită arcă
Să supraviețuim iubind vârtos,
Să ne pătrundă până lângă os
Dorințele tot mai aprinse parcă,
Sărutul greu pe buze să ne doară,
Să naștem vise deghizate-n crini,
În ochii tăi, târziu, s-aprind lumini
Pentru-a renaște, verzi, în primăvară.
Zău nu știu
Așteptând în doi
Ziua de apoi
Peste noi boltit veghează trist
Cerul plin de nori
Ce de subsuori
Ține vântul ce dansează twist.
Veșnic condamnat,
Nicicând vinovat,
Rătăcesc pe al visării grind,
Dor de ochii tăi
Scăpărând văpăi
Rugul propriei dureri aprind.
Ce m-aș fi făcut,
(Bulgăre de lut),
Rămâneam un singuratic gnost
Dacă într-o zi
Singuri între vii
Nu mă învățai al vieții rost.
De atunci oftez
Și umil pledez
Pe viață robul tău să fiu…
Am să te slujesc,
Am să te iubesc,
Am să…zău că nici măcar nu știu!
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
19 noiembrie, 2018