Motto:
,,…Poezia s-a născut odată cu ființa umană, așa să nu ne mirăm că rosturile ei sunt tot atât de multe cât și nemărginirea imaginației noastre”. (I.M.G).
Fericire și Durere
Pentru mine poezia este o durere din adâncuri,
Nu fredonarea vieții pe la adunări și cârciumi,
Și totuși această durere, fericire dându-mi,
Creatam pentru-aceasta duioase și plăcute rânduri!
Unde durere n-ar mai fi, nici viața n-ar mai fi,
Căci prin simțirea lor e fericirea ce-o avem în fiecare zi!
Și năzuind spre bine tot prin durere trecem,
Când însă ai acea iubire-n fire,
Găsești adevărata fericire!
Semănătorul
(Speranța semănătorului)
E vremea să ies pe-afară
Și să-mi cercetez ogorul,
Își zicea, sătul de iarnă,
Și de griji, Semănătorul!
Mâna dreaptă și-o ridică
Peste ochi ca să privească,
Mai adânc, unde lumina
Începu să se ivească!
Ce frumos se schimbă zarea,
Raze vii îi țes covorul,
Parcă-ncepe ca să scadă-
Să se-mprăștie și norul!
Timp e să aleg sămânța,
Să o vântur de neghină:
”Vin-o blândă Primăvară!”
El zâmbește și suspină!
Grea e iarna cea geroasă,
Când îngheață apan-n cofă!
Iar poetul-n vise sfinte,
Leagă viața lui de-o strofă.
La fel e Semănătorul,
Simbol, arhetip, origini,
El prin munca lui trudită,
Vindecă a lumii pricini!
Alegând sămânța bună:
”O să dea pâine ogorul” –
Și cu multă râvnă-n suflet,
”Spera iar Semănătorul”.
Să îngrijim Pământul!
”A nu îngriji Pământul e păcat,
Căci pentru hrană și viață ne-a fost dat!
Al semăna cu plante ce-n ele au semințe,
E marea datorie a noastră ca ființe!
Un bob de grâu a fost întregul univers,
El a crescut precum un cânt și-un vers.
Să îngrijim Pământul dat și sfânt,
Căci de-l pierdem nu vom mai fi nicicând!
Nu sunt rob al cuvintelor grele!
Nu sunt rob al cuvintelor grele,
Ci șlefuitor al dulcelui grai,
Sunt rob al cuvintelor mele,
Ce-s grindini de dor,
De frumos,
De iubire.
Cuvintele mele au aripi de înger,
Ce-n suflet nu sânger,
Nici poartă săgeți de venini
Spre-a ucide flori din grădini!
Și-mi place să greabăn cuvântul,
Spre-a fi ziditor și senin,
Așa cum îl crease preasfântul
AMIN*
(Din expresia lui Adrian Botez, cu referire la Eminescu)
Tu, Suflete, îndură!
Tu, suflete, îndură,
Nu aduna nici gelozii nici ură!
Când va veni Semănătorul Mare,
S-aleagă, să vânture acea ușoară pleavă
Din boabele de grâu,
Va fi lumină-n casa ta,
Iar la fereastra casei,
Va curge veșnic râu,
Viața!
—————–———————–
Ioan MICLĂU-GEPIANU
Australia
Noiembrie, 2018