Perioada postului este o bună ocazie să ne facem ordine în firea noastră lăsată, de multe ori, fără căpăstrul moralei creștine.
Trebuie să ne lepădăm de pseudoiubire, de falsitate… Am inventat un cod al comportamentului și credem că am rezolvat totul dacă îl urmăm ad litteram.
Arthur Schopenhauer, în parabola porcilor spinoşi, înfriguraţi, a explicat, plastic, necesitatea „Codului bunelor maniere”. Distanţa obligatorie impusă de Protocol, nu permite o apropiere de oameni pentru a beneficia 100% de căldura sufletească, dar păstrează o suficientă distanţă pentru a nu fi loviți sub centură. Sunt multe Legi pe care şi noi le-am importat, Legi ce obligă la afişarea unui zâmbet fals şi la folosirea unor şabloane verbale la fel de false dar pline de amabilitate… Şi totuşi, Viaţa e simplă. Depinde din ce unghi o priveşti. Dorinţele nejustificate de „natural”, de „firesc” (esenţa lor e stabilită de morala Creştină) poate să ne împingă prin nerealizarea lor la deznădejde, la depresii!
Iisus ne-a vorbit sintetizând toate regulile vieţii, le-a concentrat în două porunci: 1. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău 2. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde totul. Respectându-le se vor anula de la sine toate Legile laice. Inclusiv „Codul bunelor maniere”!
Știu, e greu să ne iubim și dușmanii.
„Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte, nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 7—8).
Dar iubirea să nu fie doar declarativă, verbal…
„Întru aceasta am cunoscut noi iubirea: că El Şi-a pus sufletul pentru noi; datori suntem şi noi ca sufletele să ni le punem pentru fraţi. Dar cel ce are bogăţia lumii şi-l vede pe fratele său în lipsuri şi inima şi-o’nchide faţă de el, cum rămâne’ntru el iubirea lui Dumnezeu? Copilaşii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu vorbirea, ci’n faptă şi’n adevăr.” (1 Ioan 3:16-18)
Unul din cele patru cuvinte grecești care se referă la iubire, este „αγάπη” „Agape”, este un sentiment care se conturează cu ajutorul raţiunii, este o consecinţă a voinţei. Este un sentiment total diferit de „patimă” de „spontaneitatea duioasă” şi de „ataşamentul firesc”. Agape este iubire necondiţionată. „Agape” rezultă din convingeri fondate.
În Sfânta scriptură, „agape”, cu încărcătură de viaţă spirituală, capătă valoare de dragoste universală, manifestându-se faţă de Dumnezeu, faţă de semeni dar şi faţă de duşmani!
Se diferenţiază de „philia” care se manifestă doar faţă de aproapele nostru, care răspunde cu aceleaşi sentimente. „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” (Matei 5, 46) Astfel, „agape”, capătă valoare de cea mai mare virtute, devine o condiţie a mântuirii.
Iertarea este o notă definitorie a Iubirii.
Mulți se întreabă: De câte ori trebuie să iert pe cel care-mi greșește?
«Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: „Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine şi eu îi voi ierta? oare până de şapte ori?” Iisus i-a zis: „Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte…”» (Matei 18:21-22)
Deci, când punem început postului, să punem început iertării!
„Să piară de la voi toată amărăciunea şi întărâtarea şi mânia şi strigarea şi blasfemia împreună cu toată răutatea. Ci fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul altuia, aşa cum şi Dumnezeu v’a iertat vouă întru Hristos.” (Efeseni 4:31-32)
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
–––––––––––
Teodor MEȘINĂ
București, 15 noiembrie, 2018