Nesăbuință
Să te cuprind în brațe, nu pot,
Fiindcă îmi ești Cer
Și brațe n-am…
M-aș face orizont,
Lactee
Sau Infinit cu ochi de Lună!
Să te sărut, nu pot,
Fiindcă ești vifor
Și m-aș preface în nor
Alb sau fumuriu
Și m-aș pune în calea ta…
Sau munte m-aș face
Să mă lovești peste obraz
Cu sărutul nedorințelor,
Netrăirilor,
Nedormirilor…
Să te iubesc, nu pot,
Fiindcă nu sunt un înger
Și nici Iuda…
Între doi sori
Iubirile orbesc
Și e prea multă Lumină…
Și prea mult întuneric
Zace în miezul poveștilor
Nespuse din teama
De a fi prea mult iubiți!
Să tac…
Să taci…
Să tacem ca două morminte!
Să ne iubească florile
Pe haina unei căsnicii
Neroditoare în vârf de munte,
În nori,
În sori,
În tăceri
În netrăitele cuvinte…
Și ce pot iar să-ți spun
Când tăcerile vorbesc în noi?!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
11 noiembrie, 2018