CONDAMNATE ILUZII
nici rază de scânteie-n noapte nu-i
și nu-s nici nori să bănuiești că stele
ar fi ascunse undeva departe
în veșnicia ce-o purtau în ele
pe drumuri rătăcite și alei
pe care umbre le strivesc trecând
învolburate-n condamnarea sorții
cad visele uscate și se frâng
și din trezia nopții nesfârșite
nu s-a întors decât un biet suspin
când pe altarul rugăciunii cerne
duh coborât în cupa cea cu vin
și noaptea grea așază neputința
secătuirii-n șirul lung de ani
că nu e capăt pe cărarea lumii
și iuda iarăși vinde pe trei bani
doar somnul condamnatelor iluzii
tresare –n diametrul altei sfere
și mai nimic n-a mai rămas din toate
decât un anonim și-apoi tăcere
———————————