Scrisoare târzie
Zi de octombrie,
soarele arde
dar nu prea tare,
lumina-i coboară
ca o năframă de mătase
transparentă şi opacă
din care transpar
ghiduşe flăcări
îmbrăţişând timid
câmpurile aurii secerate,
colinele verzi-argintii,
zăbovind alene
printre copacii care pierd
din belşugul verii.
Candela roşie
a asfinţitului
îşi mistuie lucirea
sub cenuşiul
din ce în ce mai adânc al cerului
şi mângâie orizontul
cu un zâmbet placid
de maximă reculegere.
Scrutează tot ce intră
în raza privirii,
zăboveşte prin locuri
care ascund lucruri tainice
pentru a ademeni
fiorul secret
al magnetismului
care estompeză
cenuşiul şi întunericul nopţii.
Îndoielile se transformă
în nădejde
şi deşi toamnă
continui să scriu
scrisori de dragoste.
—————————————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
17 octombrie, 2018