Ăla al lu Răpciugosu se întâlnise la mat cu Bârgoace, cu al lu Carapcea, Țaoracă, Limbei, cu Troncănel și stabiliseră ei, după câteva pahare de Sliboviță, să se adune mai pe înserate laValea Ciumaților spre a da iama în dovlecii lu Carcaliu.
Coreanu a auzit fără să vrea și l-a informat imediat pe al lui Titirezu de tărășenie. Ca o sfârlează a alergat Titirezu până la Sfat și l-a pus în gardă pe inculpat.
Proaspăt uns ca secretar u te ce cu probleme de agricultură, Carcaliu nu era destul de prost să nu ia unele măsuri. Făcuse trei clase din patru și avea un scris caligrafic de ziceai că imită mașina de scris a ce a pe ului.
A dat fuga acasă, a îmbrăcat-o pe nevastâ-sa în paparudă, i-a pus o mătură de nuiele în mână, el s-a îmbrăcat în sorcovă, pe vecinul din stânga l-a îmbrăcat în brezaie și s-au postat în mijlocul dovelcilor sub forma unor momâi plângătoare.Când acționarii au ajuns la tarlaua dovelecilor, Troncănel a început a se freca la ochi și i-a zis Răpcigosului.
– Sunt păziți.
-Bă-i,Troncănele, ești chior, nu vezi că stau băț și nu se mișcă de fel? Sunt momâi să sperie ciorile, l-a asigurat de sucesuri Răpciugosu.
Când Țaoracă s-a aplecat însă să ia primul dovleac dintre picioarele primei momâi întîlnite, momâia i-a tras un ciomag în moalel capului de s-a auzit un piuit ca de bibilică
În loc să fugă spre drum, Carapcea a luat-o în lungimea tarlalei și când a dat peste următoarea momâie doar atât a mai apucat să spună.
-Mă predau, nu mai da. Momâia însă îi dăduse una între umeri și acum zăcea cu cracii în sus în mijlocul dovecilor. În zăpăceala aia de întineric, Limbei nu mai vedea nimic și dezorientat de împrejurări s-a împiedica de cracii lui Carapacea și acum îi mirosea obielele în timp ce vecinu lu Carcaliu îl articula cu ciomagul în cap. După al treilea ciomag primit, începuse deja să viseze dovleci la cuptor. Nu a apucat să înghită bine că ultimul comag l-a căsăpit defintiv.
Când a văzut că e groasă, ăla a lu Bârgoace a rupt-o la fugă spre arătura din stânga. O tărtăcuță l-a ajuns din urmă însă și s-a oprit drept în creierul lui de după ceafă. Acum se învârtea ca un titirez și număra brazdele arăturii ce se învârtea în capul lui ameâit.
În final, Carcaliu i-a dovedit pe toți și i-a legat fedeleș, așa cum văzuse el la ultima bătălie de la Turtucaia.
Când a juns cu ei la Post, Kiriac, miliațianul, tocmai își dăduse șapca jos din cap și obosit privea spre uluca gardului. Toată seara bătuse la ăia care nu voiau să semneze adeziunea de intrare în ce a pe și acum voia să se odihnească un pic inainte de a-i lua iar la bătaie.
-Ăștia ce au mai făcut, se adresă el plictisit lu Carcaliu.
-I-am prins la dovelci, voiau să mi fure mândreațea mea de dovleci, a explicat cât a putut el de nervos.
-Dacă nu-i furt din avutul obștesc, cu părere de rău, dar nu pot să îi închid, a concluzionat Kiriac, aprinzându-și o națională. Măcar i-ai bătut bine?
– I-am, a recunoscut Carcaliu un pic mulțumit.
Atunci dă-le drumu, sunt liberi. Să îmi aduci și mie câțiva dovleci mâine dimineață, altfel te trec în rândul chiaburilor și jar mânânci, ai înțeles? Poate face țața Pasina o bulearcă că nu am mai mâncat de anul trecut.
Dezamăgit, Carcaliu și-a luat ștreangul cu care îi legase pe inculpați și a tăiat-o spre dovlecerie.
Președintele,vrea, Kiriac, vrea, o să rămân fără dovleci, se gândea el abătut. Dar le dau toți dovelecii numai să nu mă bage la chiaburi ca pe unchiu Sandu Bibanu. A tras el o concluzie de a băgat-o în sperieți pe Rada, nevasta lui de a doua.
După ce i-a miluit și pe vecinii lui cu câte un dovleac, obosit, a luat-o spre casă și când a ajuns s-a trântit în Celar să mai cugete un pic la vremurile în care a intrat.
La poarta lor dinspre Zăgaz, Oara, nepoata lor fugită din Chișinău Criș, striga ca o bezmetică.
-Dadă Radăăă!
-Ce-i cu tine, măi fată, de ce țipi așa? O luă Rada la rost.
– M-a trimis Partenica să vii până la noi să guști borșul.
– Mă, da voi, două muieri nu știți a gusta un borș nici acum? V-am zis de atâtea ori cum să faceți. Bine, vin, dați oala jos de pe pirostii până ajung eu.
Darar boala în capu vostru de aiurite, de nu v-aș bate cu făcălețu până îmi ziceți ce gust are tot borșu Obileștiului de Sus, bombănea Rada în timp ce își punea broboada în cap de plecare.
——————————
ZAMFIR ANGHEL DAN