mi-e trupul o haină prea grea
pentru aprigul suflet ce urlă în mine
trăind în bezna lumii
ating uneori marginile trupului
cu buzele gândului
în jur se zbat cuvinte
o esență eterogenă
a nefirescului ce trece haotic pe drum
mă smulg nopții în nebunia creației
lovindu-mă la fiecare pas
ceas de ceas
de nălucile nopții
sunt frunză scuturată de furtuna din mine, din jur
flăcări țâșnesc
în țipătul unui om
ce caută lumina divină
înfășurat în vise,
zborul meu,
e clipă în adierea sufletului
––––––
Viorel Birtu-Pîrăianu
Constanța
2017