Pendulul
dincolo de oglindă
un chip răsturnat între gânduri
razele au înghețat într-o zi planetară
erau cuvânt și țăcere
pășeam singuratic pe un fir de păianjen
în neagra noapte din suflet
treceau stelele, palide umbre pe țărmul pustiu
eu căutam faguri de lumină în palmă
strigătul cobora sfredelind pământul
căutând să zbor, străbăteam eternitatea
în depărtare, jar, cenușă și scrum
mai cade o clipă, curge un an în aripa nopții
cercul de lut se întinde, mă prinde, mă arde
tăcerea e mută și doare
cad, mă ridic, pășind printre șoapte
privirea-zburare, cuvântul-iertare
sfâșii amurgul cu un surâs, cu o floare
sunt aici un pendul fără de odihnă
căutând nenăscutele ere în Calea Lactee
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
Septembrie 2019