aici timpul înghețase de frig
era ger, era ceață
încercam să adorm
uitând să sting lumina în hol
trecusem aiurea prin viață
statui sfărâmate în gunoi
picurau dureri pe o rană deschisă
venise iarna la poartă
uitasem de tine, uitasem de noi
iadul în față, gerul în doi
cădeau alene pe pleoape
ochii tăi, ochii mei
uitasem încă o dată plecarea
plecarea ta, pe un drum dărâmat de aprige ploi
visam să urc către cer
mâinile altare, te cuprind în noapte
lin, duios, agale
pe coapsele tale, iubiri, vise, căderi și uitare
era frig, mă ardea iadul din cer
aici și timpul a devenit viager
ai plecat femeie în ziua când ploaia plângea peste noi
fugise și clipa, ochii tăi mă chemau a visare
nu ajunge fuga, a te uita
ochii încep să vadă, ce nu vor să vadă
ai murit plecând în spații totale
astăzi plâng a jale, nu există cale
a căzut o frunză în iarna globală
în pustiu se plânge, lacrima e sânge
zile cad în noapte, morții plâng acum
se sfarâmă totul, visele se sting
nu mai este timp, rătăcit pe un drum
viața-i o cărare, totul, o întrebare
scările-s puține, timpul e absent
ninge iar în mine, ninge gestul tău
țipă pustiul, totul este gol
cerneala se uscase pe pagina goală
poetul vorbea în delir despre o fată
te scriu femeie cu flăcări de ceară
se stinge țigara în urmă
va ninge femeie, va ninge uitarea
mai trece o viață, va veni altădată, odată
ne vom naște în toate
poate aici, poate în altă parte
vom fi fluturi liberi în noapte
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
9 decembrie, 2018