Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor din comună Costeşti, judeţul Vâlcea (Analogii şi geneză)
Cu astfel de formaţiunii naturale eram familiarizat încă din copilărie. Ori de câte ori mergeam pe dealurile dimprejurul satului copilăriei mele: Isaiia, din Podişul Central Moldovenesc, întâlneam astfel de pietre sferice sau cvasisferice. Primii trovanţi i-am întâlnit în Dealul Socilor din apropierea cetăţuiei dacice de la Moşna, judeţul Iaşi apoi la Buneşti şi Armăşeni, jud. Vaslui, însă cei mai spectaculoşi şi impozanţi în Dealul Feleacului de la Cluj (foto 4,5) şi Costeşti, judeţul Argeş (foto 1,2,3). Par a fi sculpate de uriaşi, sau chiar artefacte din lumi îndepărtate, cert însă este că sunt formaţiuni cât se poate de naturale, având o geneză controversată.
Greutatea trovanților variază de la câteva grame la câteva tone. Au ca mediu de formare gresiile (pentru trovanții clasici), dar și tuful vulcanic (cenușă vulcanică transportată de vânt din zona carpatină și depusă în strate groase uneori de peste jumătate de metru), care favorizează, prin rezonanță, aceleași condiții petrografice necesare ”maturizării” unui trovant. Deși au același forme, se pot distinge prin compoziție, duritate și culoare. Cei formați în gresie sunt mai închiși la culoare (galben-pământiu), iar cei în tuf sunt mai deschiși (cenușiu spre alb).
În ceea ce privește geneza acestora, întâlnim mai multe ipoteze, geologii nepunându-se în deplin acord cu una din teorii, însă toate sunt de acord cu procesul de polarizare a unui nucleu, a unui coloid, care prin depuneri succesive masa trovantului se mărește progresiv. Despre astfel de formaţiuni naturale, care se întâlnesc pe tot teritoriul României, dar cu specificul caracteristic, s-a scris puţin, cel mai recent studiu fiind cel al autorilor Ioan Chintăuan, Marius Horga şi Vlad Codrea (2018)[1]. Totuşi începuturile unor astfel de observații revin unor clasici ai geologiei transilvănene, precum Beudant (1822), care a acordat o atenţie deosebită „concrețiuni de Feleac“[2].
Un alt autor ce face observaţii asupra acestor interesante concrețiuni de Feleac este Anton Koch (1843-1927) ce le-a cuprins în lucrarea monografică asupra Neogenului[3]. Paleontologul și stratigraful universitar clujean Eugen Nicorici (1957), include într-un articol apărut în revista „Natura”, concreţiunile de pe Dealul Feleacului (Jud. Cluj), pe care le numeşte “trovanţi”. Autorilor Ioan Chintăuan, Marius Horga şi Vlad Codrea, spun că atribuirea acestui nume concreţiunilor grezoase, este eronată: trovanţii fiind blocuri eratice de roci, rămase în urma topirii gheţarilor. În 1883, G. Cobălcescu a descris concrețiile de gresie din partea inferioară a Depozitelor sarmatice ale Moldovei.
Concreţiunile grezoase agregate pot fi îngemănate sau complexe, au forme extrem de diferite cu o compoziţie chimică CaCO3, căruia i se asociază compuşi de Si şi Fe, în funcţie de compoziţia chimico-mineralogică a succesiunii de strate. Concrețiunile se întâlnesc cu precădere în depozitelor basarabiene aferente Bazinului Miocen Mediu-Superior. Acest bazin a evoluat începând cu Badenianul Inferior.
În Moldova, ariile de sedimentare badeniene, au fost în bună parte acoperite de punerile în loc ale vulcanitelor neogene aparținătoare lanțului eruptiv neogen al Carpaților Orientali. Acestea aparțin din punct de vedere-structural tectonic, Platformei Scitice și Avanfosei Carpaților Orientali[4]. Astfel că la est de satul Giurgeşti, Buneşti – Dealul Bobului şi Chirceşti – Dealul Cetăţuii, jud. Vaslui, întâlnim concreţiuni grezoase în cineritele de Nuţasca – Ruseni, având o consistenţă slabă, datorită materialului vulcanic piroclastic (cenuşa transportată de vânt şi depusă în strate groase de circa 20-60 cm). Cineritele de tip Nuţasca – Ruseni în alternanţă cu concreţiunile grezoase apar atât la Arsura – Dealul Mare cât şi în Huşi – Dealul Dobrina – Voloseni, la Şchiopeni (Văleni) – Dealul Popii şi Şişcani[5].
Şi în localitatea buzoiană Ulmet, aflată în zona munţilor Buzăului, există câteva forme de microrelief care atrag turiştii. Este vorba despre trovanţi, despre care localnicii spun că sunt vii şi că au puteri tămăduitoare. Spectaculosul microrelief de trovanți se găsește pe valea Bălănesei, la aproximativ un kilometru de satul Ulmet (com. Bozioru). Aceste stânci cu forme bizare mai sunt cunoscute și sub numele de „pietre vii” pentru că se crede că acestea ar crește din nisip. Însă din punct de vedere științific, trovanții sunt depozite de nisip și straficații de gresii cimentate și modelate în timp de agenții naturali (vânt, ploaie etc).
Încă din anul 2000 cercetătorii Chintăuan I. şi Vlad Codrea, acordă o atenţie deosebită acestor formaţiuni grezoase, tipărind lucrarea „Aceste pietre stranii“[6]. Ulterior astfel de concreţiuni vor fi întâlnite în studiile lui Mârza I. şi colab.[7], care semnalează prezenţa concreţiunilor grezoase distincte alungite, cu un gol axial, în zona Cheia (Cluj), iar Chintăuan I.[8] descoperă şi prezintă primele concreţiuni grezoase fosilifere (cu moluşte), dar şi concreţiuni cu material cineritic. Prof. Vlad Codrea semnalează prezenţa unei concreţiuni grezoase cu o vertebră de cetaceu la Vâlcele (la 7 km sud de Feleacu) [9].
Geologul Țicleanu V. de la Institutul Național de Geologie din București, este de părere că trovanții s-au format în Meoțian, în urma unor șocuri seismice generate de presiunea faliilor locale sau prin alte accidente naturale din scoarța terestră[10]. Intervalele stratigrafice cu trovantii sunt mult mai numeroase, frecvență ce demonstrează că condițiile dinamice cerute pentru geneza trovanților sunt destul de frecvente în evoluția geodinamică a Pământului. Formaţiuni geologice în Muzeul Trovanţilor din Costeşti sunt formaţi într-o deltă, în urmă cu 6,5 milioane de ani. Trovantii de aici sunt impresionanţi prin dimensiunea lor, de la doi-trei centimetri până la aproximativ cinci metri, dar şi prin forma lor.
Rezervaţia Naturală Muzeul Trovantilor din comună Costeşti, judeţul Vâlcea, a fost înfiinţată prin HG nr. 1581/2005 şi este administrată de Asociaţia Kogayon, organizaţie nonguvernamentala de protecţie a mediului care are sediul în localitate. Rezervaţia este situată în sudul comunei, lângă Drumul Naţional 67 Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu. Are o suprafaţă de 1,1 hectare şi a fost constituită că rezervaţie geologică.
–––––-
[1] Chintăuan Ioan, Marius Horga, Vlad Codrea, Concreţiuni grezoase din România: de la ştiinţă la exuberanţa formei, Editura Născut Liber, Bistrița, 2018.
[2] Beudant, F., S., Voyage minéralogique et géologique en Hongrie pendant l’anée 1818. Paris: Veretière libraire. 4 vol., 1822.
[3] Koch, A., Az Erdélyrészi medencze harmadkori képződményei. II. Neogen csoport. /Die Tertiärbildungen des Beckens der Siebenbürgischen Landestheile. II Theil. Neogene/, A Magy. Tud. Akadémia és a Kir. M. Természettud. Társulat támogatásával Kiadta a Magyarhoni Földtani Társulat , 328 pp., Budapest. /in Hungarian/1900.
[4] Săndulescu M., Geotectonica României, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984, p.336.
[5] Vicu Merlan, Contribuţii monografice asupra Văii Bohotinului şi Văii Moşnei, Editura Lumen, Iaşi, 2006; Vicu Merlan, Contribuţii monografice asupra Depresiunii Husilor, Editura Lumen, Iaşi, 2008; Vicu Merlan, Monografia comunei Bunești-Averești, jud. Vaslui, Editura Stef, Iași, 2014; Vicu Merlan, Irina Bulai, Marieta Matei, Monografia comunei Răducăneni, jud. Iași, Editura Stef, Iași, 2016; Vicu Merlan, Nicolae Trofin, Monografia comunei Tătărăni, jud. Vaslui, Editura Stef, Iași, 2018.
[6] Chintăuan, I., Codrea, V., Aceste pietre stranii, Edit. Supergraph, 130 p., Cluj–Napoca, 2000.
[7] Mârza, I., Constantina, C., Pârlea, H., 2002, Arenite concretions with axial channel from the Badenian deposits of Cheia (Turda) – a new type of concretions, Studia UBB, Geologia, XLVII, 1, p. 85-92, Cluj-Napoca;
[8] Chintăuan, I., Valoarea culturală a concreţiunilor grezoase şi necesitatea protejării unor aflorimente din România, Environmentand Progress, 2, Univ.”Babeş-Bolyai”, p. 71-76, 2004a, Cluj – Napoca; Chintăuan, I., Les concretions greseuses fossiliferes en Sarmatiende Izvoarele (Dobrogea de Sud-Ouest), Stud.cercet., Ser.Geol.-Geogr., 9, p. 47-59, 2004b, Complexul Muzeal Bistriţa – Năsăud, Bistriţa; Chintăuan, I., The fossiliferous gritty sandy concretions in Cicău (Alba), Stud.cercet., Geology-Geography, 13, Edit.Supergraph, p. 23-30, Bistriţa, 2008.
[9] Codrea, V., A fossil-bearing ,,Feleacu concretion” in Vâlcele (Cluj District), Stud. cercet., Ser. Geol. – Geogr., 13, p. 19-22, Edit.Supergraph, Bistriţa, 2008.
[10] Ţicleanu, M., Nicolescu, R., Ion, A., Ciurean, R., Tiţă, R., Grigoriu, Şt., The trovants of the Cretaceous and Neozoic deposits in the Carpathian area (Romania), în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.Cuza“ din Iaşi (serie nouă), Geologie, Proceedings of the International Symposium Geology of Natural Systems – Geo Iaşi, 2010, September 1 – 4, p. 241-247.
–––––––––
Prof. dr. Vicu MERLAN
Huşi, 24 Ianuarie 2021