Victor RAVINI: Caracal – unul din cele mai vechi cuvinte românești

Dacă citim la Caracal invers, de la dreapta la stânga, știm cu toții că este la fel, ceea ce se numește palindrom. Nu cunosc ce alt oraș din țară mai poate alcătui un palindrom. Asta ar cam fi încă o minune, pe lângă celelalte scornite de caracaleni, la fel cum oltenii au scornit bancuri cu oltenii, iar scoțienii au scornit bancurile cu scoțieni. M-am născut, ca multe mii de caracaleni, într-un palindrom. M-a întrebat cineva odată dacă sunt roman de-al împărtului Antoniu Caracalla sau cuman din Cetatea Neagră. Întrebarea se referea la etimologia cuvântului Caracal. Latiniștii au asociat numele orașului Caracal cu împăratul Caracalla. Această asemănare fonetică este întâmplătoare, se bazează pe ceea ce în lingvistică se numește hazard fonetic și este un exemplu clasic de ceea ce se numește etimologie populară. Ca să dreagă busuiocul, latiniștii au afirmat că împăratul Caracalla ar fi venit să viziteze provincia și că numele lui ar fi fost dat acestei localități. Oricât de măgulitoare ar fi ipoteza cu numele împăratului, nu a putut fi dovedită. Este sigur că împăratul nu a trecut Dunărea și nu a venit aici, la fel de sigur ca și faptul că el nu a lăsat numele său în nicio localitate din câte a vizitat. A fost o modă să ne mândrim cu sorgintea noastră latină, să credem că limba română, ca și celelalte limbi romanice, derivă din limba latină. Bogdan Petriceicu Hasdeu a criticat această modă, însă nu a fost luat în seamă. Această modă a trecut. Dr. Napoleon Săvescu a semnalat că limba română nu provine din latină, ci este mai veche, iar lingviștii nu l-au luat nici pe el în serios, reproșându-i că nu este lingvist. În ultima vreme, istoria limbilor romanice a fost revoluționată de cercetările ligvistului francez Yves Cortez și lingvistei spaniole Carme Jiménez Huertas, care demonstrează că limbile romanice, printre care și româna, nu provin din limba latină, ci sunt mai vechi decât latina. Lingvistul Mihai Vinereanu (Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Editura Alcor Edimpex, București 2009) arată că vreo 65% din cuvintele românești sunt de origine autohtonă, din fondul pre-latin sau traco-dac. Desigur, în lingvistică, la fel ca în oricare altă știință, când vine cineva cu vreo teorie nouă, este respinsă, fiidncă nu poate să fie acceptată de către savanții care au afirmat contrariul, au făcut carieră cu teoriile lor perimate și au îndoctrinat generații de studenți și adepți loiali.

Lingvistul Iorgu Iordan, academician de origine bulgară, care a aplicat la București ordinele Kremlinului pentru slavizarea forțată a limbii române, scrie (în Toponimie românească, Ed. Academiei, 1963, p. 270) că numele orașului Caracal vine din „kara ’negru’ + kala ’fortificație, castel’, ambele de origine cumană”. Lingvistul Alexandru Graur, tot academician, scrie (în Nume de locuri, Ed. Științifică, 1972, p. 26) că numele orașului Caracal este „evident turcesc” și „însemna fortăreață neagră”. Amândoi academicienii s-au exprimat prea vag, fără niciun argument și au lăsat să înțelegem (prin analogie cu Biserica Negră din Brșov) că turcii sau cumanii au numit-o neagră fiindcă i-ar fi dat foc. Ambii lingviști se alătură doctrinei introduse de academicianul Alexandru Cihac, al cărui dicționar etimologic ajunge — tot fără argumente și doar după ureche ori după bunul său plac — la bizara concluzie că numărul de cuvinte românești de origine turcă ar fi egal cu cele de origine latină. Nici Iordan, nici Graur și nici adepții lor nu au putut aduce dovezi pentru etimologia cumană sau turcească. Adică cum „evident turcesc”? Pe ce se bazează această evidență? După cum sună la ureche? Ambii academicieni fac simple presupuneri prin asemănare fonetică cu niște cuvinte cumane sau turcești. Acest procedeu de a face etimologii după ureche, prin asemănări fonetice întemeiate pe întâmplare, pe legea hazardului lingvistic, cu riscul că mă repet, se numește: etimologie populară, adică etimologie la îndemâna oricărui om din popor și care nu are habar de regulile stricte ale lingvisticii. Etimologia propusă de Iordan și cea propusă de Graur prezintă un clar defect logic: se exclud reciproc. Niciuna din ele nu poate fi o certitudine, atâta timp cât există cealaltă. Lingvistica este o știință exactă și nu se mulțumește cu explicația că, dacă nu o fi așa, atunci poate că o fi altminterea. Dacă nu e de origine turcă, atunci o fi de origine cumană, sau poate că o veni de la împăratul Caracalla. Să acceptăm etimologia care ne unge mai bine la inimă, pe noi sau pe respectivii respectabili savanți?

Descoperirile arheologice dovedesc că la Caracal a existat o așezare umană mult anterioară cuceririi romane, încă din epoca pietrei și de pe vremea când oamenii erau vânători de mamuți. Este de presupus că localitatea care astăzi se numește Caracal, oricât de neînsemnată în preistorie, trebuie totuși să fi avut un nume. Cumanii nu au construit cetăți. Nici turcii nu aveau de ce să construiască vreo cetate la Caracal. E exclus așa ceva. Dacă era o cetate la Caracal când au venit cumanii sau turcii și i-au dat foc, atunci se ridică cel puțin trei întrebări sau chiar mai multe: 1. Cine o construise și când? 2. Cum se numise înainte? 3. Cum de au renunțat romănățenii la numele ei vechi și au preferat noua denumire dată de invadatori? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Au renunțat brașovenii la vechiul nume al orașului lor și au preferat să rămână peste veacuri Kronstadt sau Orașul Stalin? Cum se face că nu s-au găsit niciun fel de urme arheologice la Caracal ale cetății cumane sau anterioare cumanilor, pe care o presupun lingviștii doar așa din vârful limbii și după urechea oricărui om neinstruit? Cât de adevărate pot fi niște etimologii bazate pe presupuneri ale lingviștilor, în domeniul arheologiei? Dacă ar veni de la cumani sau de la turci, cum se face că denumirea Caracal nu are accentul pe ultima silabă, ca în cuvintele Ada Kaléh, Adamclisí, Teleormán sau Caraormán? De ce se pronunță Caràcal (sau Caràcăl, cum se zicea uneori în trecut) și nu *Caracaléh sau *Caracalé? Concluzia mea este că denumirea Caracal nu poate veni nici de la cumani, nici de la turci și o afirm cu toată fermitatea pe care ne-o oferă logica.

Și mai este încă ceva, care infirmă explicațiile lui Iorgu Iordan și Al. Graur cu Cetatea Neagră din visurile lor. Este de-a mirării că nici unul din ei nu a știut că mai este încă o localitate Caracal, un cătun înglobat în satul Păuleasa din județul Argeș, unde nici acolo n-a existat vreo cetate. Nu pot să pricep cum se face că și unul și altul, cei doi academicieni, care au scris cărți despre toponimele românești, ignoră existența acestui cătun din județul Argeș, ce are același nume ca orașul din județul Olt, fost Romanați. Nu comentez, pentru că nu e frumos să vorbim de ignoranța savanților. Îi scuzăm, întrucât nu aveau cum să știe. Se pune totuși întrebarea: atunci de unde vine numele cătunului Caracal din județul Argeș? Așa că etimologia cumano-turcă cu Cetatea Neagră, care li s-a năzărit celor doi lingviști, devine — pe puțin zis — și mai șubredă, ca să nu zic altfel. Din respect pentru autoritatea științifică a celor doi lingviști și din respect pentru Academia României, nu zic că au scornit etimologii aberante. Cu asta ar fi deajuns ca să aruncăm la gunoi vechile etimologii propuse de ei și care pot figura cu cinste într-o antologie a teoriilor greșite și dăunătoare, la fel de greșite ca și etimologia latinistă.

Acestea fiind zise, putem trece la propunerea mea de etimologie a Caracalului. Cu toată modestia, vreau să scot în evidență câteva elemente lingvistice, ignorate de lingviștii noștri și care ar putea intra în discuție în legătură cu originiea denumirii orașului Caracal. Avem mai multe toponime ce încep cu Cara– cum ar fi: satul Cara lângă Cluj-Napoca, Carani lângă Timișoara, Caraula în Dolj, Carcadiești în județul Vâlcea, Caraclău lângă Bacău, Caransebeș și Carașova în județul Caraș, satul Carasa în județul Botoșani, Carastelec în județul Sălaj, orașul Carei în județul Satu Mare, localitatea Carpitus (magh. Kárpitus) înglobată în orașul Tușnad și încă altele. Să nu uităm și satele dispărute Carast lângă Brebeni pe la Slatina, Carcadulea în fostul raion Mizil și mai sus numitul cătun Caracal din județul Argeș, precum și încă altele, mai mult ori mai puțin sigure dacă sunt sau nu sunt cumano-turcești prin Dobrogea sau or fi mai vechi și doar au fost turcizate. Cui i-ar trece prin cap să spună că toate aceste localități numite mai sus ar veni de la cumani sau turci, când nu există vreo dovadă pentru așa ceva? Ce să fi căutat cumanii și turcii prin Transilvania, ca să dea denumirile acelor localități? N-aveau localnicii propriile lor denumiri de locuri? Au așteptat să vină turcii ca să îi învețe cum să-și numească așezările? Cum să fi fost cumanii și turcii mai productivi în toponime cu Cara– prin România decât au fost la ei în Turcia și în Asia de unde au venit? Pot părerile după ureche ale unor autorități științifice sau celebrități să țină loc de dovezi și să înlocuisacă logica gândirii?

Trec la încă un argument. Dacă ar fi să ne luăm după ureche, ca respectabilii noștri lingviști, conform metodei lor auditive, metodă neacceptată de lingviștii serioși, s-ar părea că și cele patru toponime identice: oronimul Caraiman în Carpați și trei sate cu același nume, Caraiman (sat în comuna Mihălășeni jud. Botoșani), Caraiman (fosta denumire a satului Crângu com. Ion Corvin jud. Constanța) și Caraiman sat în comuna Brabova județul Dolj) ar fi tot de origine turco-cumană. Dar atunci, tot cumanii și turcii au dat numele localităților Caraman și Caramany din Pirineii francezi? Lingviștii francezi afirmă că aceste denumiri vin de la pre-indoeuropeanul kara, ce însemna piatră.

Avem multe localități în România, ce încep cu Car– sau Cara– iar în Franța sunt și mai multe. Și prin Spania sunt destule, ca de exemplu localitatea Caracuel, ai cărei localnicii sunt numiți Caracoleños. Lingvistul român Sorin Paliga, în lucrarea „Proto-indoeuropean, Pre-indoeuropean, Old European: Archeological Evidence and Linguistic Investigation, publicată în Journal Of Indo-European Studies, 17, 3-4 (pag. 309-334), Washington, 1989, arată că particula Car– sau Cara– (cum ar fi în munții Carpați, insula grecească Carpathos sau Carrara din Italia) provine din limba pre-indoeuropeană, unde însemna „piatră”.

Eu pornesc de la rezultatul cercetărilor lui Sorin Paliga și vreau să verific ce legătură poate fi între particula pre-indoeuropeană cara– (piatră) și denumirea Caracal. La Caracal, în vârful dealului din Protoseni, învățătorul ne-a pus să plantăm meri în grădina școlii numărul unu. Acolo se ajunge urcând pe lângă Teatrul Național, pe dreapta mai în sus. În spatele teatrului, pe stânga, e o râpă abruptă, sub cetatea domnească a lui Mihai Viteazul. Râpa de sub zidul cetății e așa de abruptă, încât nu putea fi atacată pe acolo. În curtea școlii nu s-a putut săpa. Sub un strat subțirel de țărână, era numai piatră. Nu putem fi siguri și nici nu putem exclude că acest platou pietros ar putea fi pus în legătură cu particula pre-indoeuropeană Cara– (piatră). Există posibilitatea că această particulă se păstrează în cuvântul Caracal, ca și în celelalte nume de locuri din România, Franța, Spania, Italia și Grecia. Savanții francezi sunt convinși că această particulă din toponimele franțuzești este de origine pre-indoeuropeană. Paliga nu a fost contrazis de nimeni. Cu ce argumente ar putea cineva să susțină că aceeași prticulă din toponimele românești ar avea altă origine decât cea pre-indoeuropeană? Care altă origine?

Concluzia mea este următoarea: Sprijinindu-mă pe rezultatul cercetărilor lui Sorin Paliga și în urma modestei mele cercetări, eu ajung la rezultatul că denumirea Caracal poate fi de origine pre-indoeuropeană. Oricum, concluzia din acest articol este argumentată pe bază de toponime comparate. Este cu totul altceva decât etimologia bazată pe amăgirea cu împăratul Caracalla — pentru că unora le-a plăcut să fie cuceriți de romani — sau decât verdictele lui Iorgu Iordan și Al. Graur, cărora le-a plăcut să fim cuceriți de cumani și de turci. Cum i-a plăcut și lui Cihac. Cei care vor să excludă afirmația mea, că denumirea Caracal poate fi de origine pre-indoeuropeană, sunt invitați să vină cu argumente mai științifice și mai convingătoare decât cele pe care le-am prezentat eu aici. Iar dacă totuși concluzia mea nu este suficient de convingătoare, atunci las generației viitoare să confirme sau să infirme cu argumente etimologia autohtonă, pre-indoeuropeană pe care o propun eu aici sau să propună alții orice altă etimologie vor dori.

———————————————–

Victor RAVINI

Franța/Suedia

23 octombrie, 2018