Sala de Festivităţi a UNIVERSITĂŢII EUROPENE CIPRU a găzduit, în data de 27 februarie, evenimentul cultural „When CYPRUS meets ROMANIA”, organizat pe baza cooperării bilaterale dintre România şi Cipru.
O expoziţie de mărtişoare şi măşti a fost realizată de Cercul de Creaţie Populară din cadrul Alianţei Românilor din Cipru (coordonator Elena Pintiliescu) şi de elevii Şcolii Româneşti din Nicosia (prof. Valentina Cican şi Irina Muşat).
Cuvântul de deschidere a fost rostit de Dl. Photis Photiou, Comisar Prezidenţial Cipru şi de Dl. Ovidiu Burduşa, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (traducerea din română în greacă fiind realizată de Dna. Christina Christodoulou Todea, Preşedinta Alianţei Românilor din Cipru).
Un spectacol extraordinar de muzică folcorică românească, susţinut de FORMAŢIA CORAI (alcătuită din: maestrul Călin Corai – vioară, Marcel Ungureanu – orgă şi Andrei Coţofană – compozitor şi interpret), a adus în sufletul românilor prezenţi în sală… dorul de ACASĂ. Ei au fost invitaţi să urce şi să danseze pe scenă, alături de cântăreţi.
Ansamblul folcloric AKRITES YERIOU a dansat dansuri populare cipriote, fiind acompaniaţi de cântăreţii: Annita Constantinou, Pavlos Michaelides şi Pantelis Ionas.
O scurtă prezentare a tradiţionalului „MĂRŢIŞOR” a fost făcută în limba greacă de Dna. Irina Pipis. Ansamblul folcloric românesc „FLORICICA” din Paralimni a încheiat acest frumos spectacol.
FELICITĂRI INTERPREŢILOR, ORGANIZATORILOR (Biroul Comisarului Prezidenţial din Cipru, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ambasada României) ŞI SPONSORILOR (Alianţa Românilor din Cipru, Blue Air şi European University Cyprus)!