Biblioteca de gânduri
Când eram puști
zâmbeam lunii, călăream norii
și opream tăria vântului
cu tăria pieptului,
un fel de ”care pe care”.
Altădată sorbeam apa din stropii
de ploaie și chiuiam albastrului
în timp ce trimeteam băltoacele
în centrul Pământului
cu picioarele goale.
Când eram puști,
mama mea cea fără de chip
îmi aranja gândurile
alfabetic pe o etajeră de sticlă
să le pot vedea de jos în sus.
Printre gânduri strecura pe furiș
și câte un zâmbet de-al ei
să-l regăsesc peste ani
și să mă bucure.
—————————-
Vasile LUNGEANU
20 mai 2019
Minunat!