Și tac…
Să nu mai vii să-ți ceri iertare,
Prea multe au fost zile amare,
În ochii mei – potop de lacrimi
Și-un ger sărat scăldat în patimi.
Îți amintești când mi-era frig
De atâtea ploi în mine, strig,
Cu dor m-ai fi învelit în noapte
Și aș fi trăit iubiri în șoapte.
Să nu mai vii să-mi ceri iubiri
Închise-n carte-s amintiri
Și toate scrise cu cerneală
Din lacrimi de sub pleoapa goală.
O să rămân în umbră, în tăceri,
Să nu te văd zâmbind că speri
Că o să te iert fără sfârșire
Când lacrimi sorbi din fericire.
M-am întrebat de unde atâtea ploi,
De unde atâta ură între noi,
Cum ne privim ca doi străini
Când noi sub pleoape avem lumini.
——————————–
Vasile COMAN
Ploiești
13 ianuarie, 2016