Ploi în destin
Ne plouă iar, iubita mea, ne plouă parcă-i toamnă,
Se face frig în preajma mea
și-n depărtări e iarnă,
Ce tristă zi! Copacii goi se zbat sub vântul rece…
Mi-e teamă pentr-un pui de cuc ce-i izgonit să plece.
Ne plouă iar, iubita mea, ne dusmănesc vecinii,
De rude nici nu mai vorbesc se poartă ca străinii…
De unde strâng atâta ură pentru un pui de cuc
Mi-e teamă c-aș putea pleca dar…unde să mă duc?
Mi-e dor de vise liniștite ce împleteau iubirea,
Găseam la sufletul tău bun plăcută amintirea
Și cate ne-aduceam aminte de când eram copiii
Când lumea noastră era bună și cu iubire- mii…
Ne plouă iar, iubita mea, ne plouă pe morminte
Suntem bătrâni și-n două vise ne aducem aminte,
E mult de-atunci, copacii-s goi, începe- ncet să cearnă
Va fi tăcere peste noi în veșnicii de iarnă…
4 / 5 februarie 2020 Ploiești
——————————–
Vasile COMAN
Revista Logos&Agape
9 Martie 2020