E toamnă, iubito…
E toamnă iubito și-un foșnet prelung
Mă-ndeamnă să stau lângă foc,
E bruma de vină- blesteme ne-ajung
Sau veșnicul meu nenoroc…
Toamna-i poveste închisă-n cristal
Ne-ndeamnă la vise încolo și încoace,
O lungă scrisoare-ți voi scrie pe val
Mă doare ce-mi faci dar lumea nu tace.
Alungă întristarea, să nu mă chemi
Când pomii sunt goi fără frunze,
Pe-alei rătăcite migrăm spre infern
Doar ploi săruta-vom pe buze.
În ochii tăi limpezi văd gândul ce doare
Te văd visătoare cu picuri de rouă,
Străvechi amintiri cu atâta candoare
E toamnă, iubito…și totuși mă plouă.
Alungă-mi durerea, să nu mă strigi
Îngheța-va și luna cea plină, de vreme
Sunt fostă iubire-uitarea să-ți plângi
Și totuși…nu cred în blesteme…
——————————–
Vasile COMAN
Ploiești
1 septembrie, 2016