„Ne mor prietenii, ne mor, /Murim şi noi în moartea lor,/
Că-ntârzie îngrozitor, /Într-una, primul ajutor,…/”
(A. Păunescu. Ne mor prietenii)
Într-adevăr, din păcate în multe situații „…întârzie primul ajutor”. Deseori simțim lipsa acută a cuiva după ce pleacă dintre noi. Zilele trecute, în ajun de Anul Nou pe stil vechi, pe 13 ianuarie la vârsta de peste 87 de ani, ne-a părăsit profesorul, maestru al educației inginerești și mare patriot Aurel Marinciuc. A plecat subit, lăsându-ne mai orfani. A plecat fără să-și vadă visul de aur împlinit – ReUnirea cu Țara-Mamă.
S-a născut la 10 august 1932, într-o familie de pedagogi din satul Crișcăuți, județul Soroca. A absolvit una dintre adevăratele instituții de educație și cultură cu mari profesori cu școală românească (unul din puținele din Basarabia postbelică!) Liceul Tehnic din Soroca (1943-1944) și, în final, Şcoala Nr. 1 din Soroca (1950, cu medalie de aur), având de la cine învăța, mai apoi Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea fizico-matematică (1950-1955). De la fondare (1964) și până anul trecut a fost unul dintre cei mai activi profesori ai Politehnicii.
Intelectualitatea basarabeană, Politehnica, a mai pierdut un mare intelectual, un mare enciclopedist, unul dintre ultimii mohicani care au stat la baza constituirii Politehnicii. A fost mâna dreapta a primului rector al Politehnicii Sergiu Rădăuțan. Împreună cu el umblau prin toată Uniunea, vizitând instituțiile de învățământ tehnic superior, de cercetări științifice, pentru ai invita pe cei cu rădăcini basarabene să se întoarcă la baștină și să pună umărul la edificarea unicei instituții de învățământ ingineresc – Politehnica. Le-a reușit. În scurt timp Politehnica devenise o instituție de învățământ superior consolidată, având cel mai autohton colectiv profesoral. Nu în zadar Politehnica a fost prima instituție de învățământ superior care a fost lovită crunt de emisarii Kremlinului pentru „naționalism”. Institutul Politehnic era numit de prim secretarul PCM Ivan Bodiul „un focar al manifestărilor naţionaliste”. Ulterior reputatul profesor A. Marinciuc a venit cu mai multe explicații legate de acest trist eveniment în articolul „Iar despre cadrele naţionale la Universitate”.
A fost un mare enciclopedist, un pătimaș a tot ce înseamnă istoria acestui ținut, în special, în ceea ce ține de învățământ. Îi cădea pe mâini vreo fotografie veche cu profesori și elevi ai vreunei instituții de învățământ și nu se liniștea până ce nu găsea istoriile fiecărui profesor, elev din fotografie, chiar dacă trebuia să cutreiere întreaga Românie. A participat împreună cu noi la organizarea a mai multor ediții ale Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” atât la Universitatea Tehnică a Moldovei cât și la universități din Iași, Bacău, Suceava, venind cu comunicări deosebit de interesante privind istoria tehnicii și a învățământului în Basarabia.
A fost un mare patriot, unul din cei mai mari generatori de idei cum de scos această așchie de popor român din Basarabia din mizeria economică și, în special, spirituală. A fost unul dintre primii profesori politehniști care a participat activ la fondarea Congresului Intelectualității (1993) și apoi a Partidului Forțelor Democrate. A primit dureros deraierea PFD de la principiile democratice, adept fervent al cărora era.
A fost practic fondatorul Facultății de Mecanică (absolvent al căreia, mai târziu, am fost și eu) și fondator al Facultăţii de Electrofizică, al catedrei de Mecanică Teoretică. Pentru activitatea multilaterală, pentru cei peste 60 de ani puși pe altarul educației i s-a conferit „Ordinul de Onoare” înmânat de președintele N. Timofte. A fost inițiatorul și realizatorul cărților de Istorie a Universității Tehnice a Moldovei la împlinirea a 40 de ani (2004) și 50 de ani (2014), cărți cu o reală valoare istoriografică.
În final vin cu o tristă constatare pentru mulți dintre noi. În aceste veșnice alergări, deseori în nicăieri, ar trebui să ne mai oprim din când în când, să-i mai vedem și pe cei de alături cu nevoile lor. În sediul din sectorul Râșcani deseori eram vizitat de Profesor unde duceam discuții interesante despre situația politică actuală, despre următoarea gafă a vreunui politician.
Să fiți liniștit Profesore acolo în împărăția veșnică a Raiului, unde neapărat veți nimeri, având un permis de trecere prin Porțile Raiului atât de veritabil.
Dumnezeu să va odihnească în pace, iar noi cei din această lume, să va aducem aprecierea binemeritată pentru tot ce ați făcut.
—————–———————
Valeriu DULGHERU
Chișinău, Republica Moldova
14 ianuarie 2020