Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti şi ne-au luat totul: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul.”
(Martori oculari)
Se spune că Domnul la ziua Marii împărţiri ne-a dat nouă, românilor, cele mai bune pământuri, dar pentru echilibru – şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui dacă doreşte. Aşa a procedat întotdeauna, lăţindu-se pe a şasea parte a Terrei. Aşa a procedat la 1812, când a rupt din trupul vechii Moldove cea mai frumoasă parte a ei – Basarabia. De atunci s-au început marile probleme pentru frântura de popor român din Basarabia, care continuă aproape 200 de ani. Însă cea mai mare belea căzută pe capul basarabenilor pe parcursul istoriei multimilenare de existenţă cu certitudine a fost regimul comunist-stalinist, adus pe vârful baionetelor de către „eliberatorii” ruşi la 28 iunie 1940. Nimic nu se poate compara cu durerile, chinurile, lacrimile sutelor de mii de copii, femei, bătrâni morţi în chinuri în groaznica foamete organizată de regimul comunist în 1946-’47, cu chinurile zecilor de mii de nevinovaţi trecuţi prin camerele enkavediste ale morţii din închisorile staliniste, care întreceau cu mult prin metodele diabolice utilizate pe cele din Evul Mediu, cu chinurile zecilor de mii de deportaţi, dintre care două treimi erau femei şi copii – fiinţe absolut nevinovate. Cine le poate alina câtuşi de puţin durerile sufleteşti supravieţuitorilor acestui calvar? Nimeni nu le poate întoarce tinereţea irosită în zadar, sănătatea compromisă de tratamentul inuman, la care au fost supuşi, liniştea sufletească, pierdută pentru totdeauna şi înlocuită cu o permanentă dureroasă nelinişte. Pleoapa trecutului tresare, ascunzându-şi lacrima, şi nu lasă uitarea să se cearnă peste ceea ce a rămas în istoria românilor din Basarabia – blestemul anilor 1940. „Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti la putere şi ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul”, spun martori în viaţă ai acelui îngrozitor calvar. Cu regret, la foarte mulţi le-a luat şi sufletul. Te cutremuri ascultând tristele amintiri ale celora care au trecut prin iadul comunist şi mai sunt în viaţă. Dar câţi au plecat dintre cei vii, ducând cu ei durerea înăbuşită, nepermiţându-li-se să se destăinuiască.
Prin soarta sa vitregă, Basarabia nu a avut parte de linişte şi pace. Toate nenorocirile ne vin din est. Neamuri fără de lege şi Dumnezeu (chiar dacă unii se consideră mari apărători ai creştinismului, după cuceriri de noi teritorii în vest, crucea era înfiptă drept par de hotar), străine de civilizaţia noastră multimilenară şi de cea europeană, în general, au atentat şi mai atentează asupra sfintei sfintelor unui popor – trecutul şi viitorul. Din nefericire, visul abia împlinit al românilor basarabeni în perioada de linişte 1918-1940 s-a spulberat din nou. „Din nefericire însă, visul abia împlinit/Tot ca visul cel de-o clipă, repede s-a risipit…/Două dintre copiliţe, tam-nisam şi fără vină,/Basarabia cea blondă şi cu dulcea Bucovină,/ Rupte iarăşi, cu cruzime, din fruntariile Ţării,/Iau toiagul pribegiei, şi-al tăcerii, şi-al uitării” (Ion Filipoiu. Golgota poporului român).
Se apropia anul de cumpănă 1940. În Eurasia apar doi căpcăuni – Stalin şi Hitler, care vor să reîmpartă lumea. Prin Pactul secret încheiat între cei doi la 23 august 1939 Basarabia este din nou trădată. La 28 iunie 1940 Basarabia este ocupată de cei cu secera şi ciocanul, și steaua satanică în frunte. „Vin bolşevicii, cu noi rânduri,/ La Prut, de sârmă ghimpată,/Vine satana, ascunsă-n odăjdii divine./ Vine minciuna. Vine teroarea. Negura vine”, scria cu durere în suflet despre acele zile negre reputatul poet şi patriot al Neamului Gr. Vieru. Doar peste o lună – la 30 august acelaşi an – din trupul rotunjit după Marea Unire de la 1918 al Ţării este tăiată şi Transilvania de Nord – de astă dată cu acordul celor cu svastica – Germania şi Italia.
În vara a. 1940 regimul sovietic a ajuns la concluzia că a venit momentul înlăturării acestei „nedreptăţi”. Acest lucru reiese destul de clar din declaraţia prim ministrului şi ministrului de externe sovietic V. Molotov făcută la 26 iunie 1940: „Acum, când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului (care adevăr? Până la 1812 această provincie era parte componentă a Principatului Moldova! Cu același succes Mongolia de astăzi „în numele adevărului istoric” (pe timpuri Chingis Han a ocupat întreaga Rusie)) să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”. Fără a respecta un elementar tact diplomatic: am devenit puternici, să luăm imediat ce dorim. Este comportamentul primatelor.
La a doua ocupaţie din 1940 guvernul sovietic a dat guvernului României doar patru zile pentru a se evacua, însă nici această foarte scurtă perioadă nu fusese respectată. La 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, V. Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. „1. În decurs de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti. 2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei. 3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Alba”. România cedează şi doar după 40 de ore trupele sovietice şi ale nkvd-ului intră în Basarabia, suplimentar în Bucovina, care nicioodată nu aparţinuse Rusiei, rupând din trupul României şi ţinutul Herţa, care niciodată nu făcuse parte din Bucovina şi care nu intrase în cerinţa iniţială.
După ce Kremlinul a înaintat României ultimatumul de cedare a Basarabiei și nordului Bucovinei, Ion Antonescu l-a vizitat pe regele Carol al II-lea, la 1 iulie, și i-a prezentat Suveranului un Memoriu, în care sublinia; „Maiestate, Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare. Funcționarii, familiile lor și ale ofițerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense și depozite militare acumulate acolo din incurie și menținute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului”.
A fost din nou ocupată cea mai frumoasă şi bogată pierlă a României. Dintr-o populație de 3776000 de locuitori (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2078000 (55%) erau etnici români. Peste 200000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.
Ca şi în Statele Baltice „s-au găsit uimitor de repede reprezentanţi ai poporului care cereau alipirea la marea familie frăţească”. Iar falşii istorici gen Varticean, Ţaranov, Sovetov ş.a. propagau în opurile lor falsul că „…Poporul Basarabiei timp de 22 de ani nu a întrerupt lupta pentru libertatea sa, pentru instalarea puterii sovietice”. De menţionat că cu excepţia a două aşa numite „răscoale ţărăneşti” (de la Tatarbunar şi Hotin, 1924, declanşate de agenţi bolşevici veniţi de peste Nistru), la care practic nu au participat ţăranii, fiind satisfăcuţi de împroprietărirea cu pământ conform Legii adoptate de regele Ferdinand special pentru ţăranii basarabeni, nu se cunosc alte „mişcări norodnice antiregale, antimoşiereşti.
A fost cea mai cumplită teroare, pe care a cunoscut-o această aşchie de popor român în întreaga sa perioadă de existenţă. Chiar din momentul când cizma rusească a călcat pe pământul Basarabiei. Peste capul basarabenilor a venit urgia sovietică, iadul pe pământ s-a mutat în Basarabia. Crimele comise de regimul sovietic stalinist, chiar în primele luni ale ocupaţiei, sunt inimaginabile prin numărul şi cruzimea lor. După reocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, ocupanţii sovietici au declanşat exterminările în masă, arestarea şi deportarea aşa-numitelor „elemente antisovietice” – intelectuali, lucrători ai cultelor, foşti funcţionari, foşti membri ai partidelor politice, dar pur şi simplu a tuturor celor care, în opinia autorităţilor, nu aprobau regimul, uneori chiar ajungând la absurd (de exemplu în cazul tânărului Vadim Pirogan – ce „duşman al poporului” putea fi un tânăr de numai 16 ani?).
Imediat după ocuparea Basarabiei, la 28 iunie 1940, comuniştii au perseverat în a instaura „viaţa nouă” în sensul, pe care îl înţelegeau ei: arestări, deportări, execuţii, toate fiind menite să-i asigurare viitoarei guvernări liniştea pentru mulţi ani înainte. Acest lucru se petrece la 1940, când situaţia „favorabilă” (democraţia europeana era călcată de cizma germană şi nu putea să-şi apere foştii aliaţi) i-a permis Rusiei Sovietice să-şi satisfacă poftele animalice, când sub acelaşi pretext, fortificat şi de falsul motiv molotovist precum că Basarabia ar fi fost populată preponderent de ucraineni, Basarabia este alipită la RASSM. Dacă România ar fi opus rezistenţă şi s-ar fi opus ultimatului din 26 iunie 1940, URSS ar fi anexat întreg teritoriul fostei Ţării Moldovei. Dar oricum, de regulă cedezi ușor ceva ce nu-ți aparține.
—————————
Valeriu DULGHERU
Chișinău, 28 iunie 2020