Ziua de 23 august este declarată drept zi de doliu în R. Moldova, după ce Guvernul a stabilit, în a. 2019, această dată ca fiind Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, precum nazismul, stalinismul, regimurile fasciste și comuniste (de fapt nazismul și stalinismul au fost două ideologii criminale frățești: național socialismul lui Hitler înfrățit cu internațional socialismul lui Stalin.
Relațiile dintre liderii bolșevici și Germania au debutat într-un mod cu totul aparte: în aprilie 1917, pentru a grăbi destrămarea armatei ruse, serviciile secrete germane au decis să faciliteze întoarcerea în Rusia a câtorva zeci de revoluționari, printre care un anumit Vladimir Ilici Ulianov, alias Lenin. Urmarea se cunoaște: venirea la putere a bolșevicilor, la 7 noiembrie 1917, apoi tratatul leonin de la Brest-Litovsk, din martie 1918, prin care Lenin ceda Germaniei 800.000 km² și un sfert din populația imperiului țarist, războiul civil și în sfârșit stabilizarea la putere a bolșevicilor.
Începând cu a. 1920, Lenin impune politicii externe bolșevice trei direcții principale. Prima dintre acestea prevedea „apărarea patriei socialiste”, care, pe plan intern, trebuia făcută prin teroare, iar pe plan extern, prin intermediul unei puternice Armate Roșii. Cea de-a doua viza expansiunea „marii revoluții proletare mondiale”, pentru Lenin înțelegându-se de la sine că venirea la putere a bolșevicilor în Rusia nu însemna decât începutul unui proces revoluționar menit să schimbe fața întregii Europe, și mai cu seamă a Germaniei, a cărei forță industrială și al cărei proletariat ar fi întărit puterea bolșevică. A treia direcție avea la bază „exacerbarea contradicțiilor inter-imperialiste”; cu alte cuvinte, trebuia făcut totul pentru a asmuți statele „bourgheze” și „capitaliste” unul împotriva celuilalt, în așa fel încât acestea să se slăbească reciproc, așa cum se întâmplase în timpul Primului Război Mondial, și să contribuie astfel la afirmarea puterii revoluționare.
Lenin, care căuta să submineze organizarea noii Europe ieșite din război sub auspiciile Franței și Marii Britanii, a încheiat la 16 aprilie 1922, spre surpriza generală, tratatul de la Rapallo, prin care U.R.S.S.și Germania se recunoșteau reciproc și își anulau datoriile una față de cealaltă. Începând cu 1923, sub egida Reichswehr-ului, sunt semnate primele contracte cu Uniunea Sovietică, privind construirea lângă Moscova a unei uzine de avioane de luptă și vânzarea către sovietici a sute de mii de puști, explozivi și alte materiale de război. În schimb, până în 1933, Germania beneficiază de oportunitatea de a nu respecta clauzele tratatului de la Versailles, prin care îi erau considerabil limitate posibilitățile de reînarmare. Astfel, departe de privirile indiscrete, Reichswehr-ul pune la punct și experimentează în U.R.S.S. tehnologii și prototipuri de avioane de luptă și de tancuri; instalează aici tabere clandestine, unde sute de ofițeri se familiarizează cu tehnica ultramodernă și se antrenează în vederea folosirii ei; printre aceștia, faimosul general Guiderian, care va conduce ofensiva Panzerelor în Franța, în 1940. Tot în U.R.S.S. este reconstituită clandestin viitoarea Luftwaffe și experimentate primele avioane de vânătoare-bombardier. În sfârșit, tot aici, și tot clandestin, armata germană pune în aplicare manevre care duc la inventarea unor noi tehnici de luptă și la elaborarea unei doctrine de război aerian, ce își vor da întreaga măsura a eficacității în timpul atacului împotriva Poloniei, în 1939, a Franței, în 1940, și chiar a Uniunii Sovietice în iunie 1941.
La 15 august 1939, ora 4.30, ambasadorul Germaniei la Moscova von Schulenberg, primește o telegramă „f.f. urgentă” din partea ministrului afacerilor externe al celui de-al treilea Reich, von Ribbentrop, care îi cere să se prezinte fără întârziere la Molotov, pentru a-i citi acest comunicat surprinzător: „Evoluțiile din ultimul timp par să indice faptul că anumite divergențe de concepție ideologică nu exclud existența unor relații rezonabile între cele două state, nici restabilirea unei colaborări amicale de tip nou. [ …] Spațiile vitale ale Germaniei și Rusiei se învecinează, iar nevoile lor naturale sunt aceleași.[ …] Guvernul Reich-ului consideră că nu există, între Marea Baltică și Marea Neagră nici un aspect care să nu poată fi reglat spre deplina satisfacție a celor două părți. Printre aceste chestiuni se numără mai cu seamă Marea Baltică, regiunea Balticii, Polonia, Sud-Estul Europei etc. [ …]”. Astfel pe data de 23 august 1939 din numele celor doi căpcăuni ai secolului XX la Moscova se semna Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler. Oficial, a fost un tratat de neagresiune, încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Germania vroia să-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a Poloniei (ocupând ulterior o jumătate din teritoriul Poloniei pentru „a-şi lărgi spaţiul vital”, pe când cealaltă jumătate a Poloniei n-a fost ocupată de URSS, ci doar i s-a acordat un mic ajutor „poporului muncitor polonez”), care s-a produs, de altfel, cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Uniunea Sovietică avea şi ea „motivele sale” pentru încheierea acestui Pact. Partea secretă a Pactului a prevăzut împărţirea unor sfere de influenţă, atât Rusia, cât şi Germania alegându-se cu ţări întregi, hotărând destinele Finlandei, Estoniei. Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. În punctul 3 al Protocolului adiţional secret se menţiona interesul URSS pentru Basarabia: „În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul, pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de aceste teritorii”. În una din variantele de lucru se vădeşte intenţia lui Stalin de a ocupa toată România, salvată de petrolul ei, de care avea strictă nevoie Germania pentru tehnica sa de război şi care s-a opus, declarându-şi dezinteresul total pentru Basarabia.
Întru realizarea p. 3 al Protocolului adiţional secret, URSS acţiona pe diverse direcţii. Pe plan internaţional se promova ideea că România posedă un teritoriu care nu-i aparţine. În raportul prezentat la 29 martie 1940 în şedinţa sesiunii Sovietului Suprem al URSS, V. Molotov declara: „…Printre ţările meridionale vecine, pe care le-am citat este una cu care nu avem un pact de neagresiune, România. Faptul acesta se explică prin existenţa unei probleme litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România (nu unirea legitimă prin decizia Sfatului Ţării – n.n.) nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată problema retrocedării Basarabiei pe cale militară”. La 10 aprilie 1940 Molotov i-a transmis o notă de protest ambasadorului României, A. Cretzeanu despre „incidentele (imaginare, de la frontieră – n.n.) depăşesc orice limită şi guvernul sovietic nu va mai tolera repetarea unor astfel de cazuri”. Era clar că toate acestea erau o hărţuială politică care urmau să se termine cu reanexarea Basarabiei, fie pe cale paşnică, fie prin război. La solicitarea de către regele Carol II-lea a sfatului Germaniei ministrul plenipotenţiar german l-a sfătuit „să reglementeze relaţiile româno-sovietice pe cale paşnică”. URSS se pregătea de război cu România pentru anexarea Basarabiei. În districtele Kiev şi Odesa a fost creat frontul de sud, condus de generalul Gh. Jucov, care includea armatele 5, 9, 12. Conform datelor din Arhiva Centrală a Armatei Sovietice „…până la 26 iunie 1940 pe Frontul de Sud au fost concentrate 32 divizii de infanterie, două divizii infanterii moto, şase divizii cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, trei brigăzi desant aerian, 16 regimente artilerie din rezerva comandantului-şef, a 14 regimente artilerie de corp şi 4 divizioane artilerie. Numărul total al trupelor şi al armamentului aflat în dotarea frontului, după date incomplete, era nu mai puţin de 637149 de oameni, 9415 tunuri şi aruncătoare de mine, 2461 tancuri, 359 maşini blindate, 280596 automobile”.
O putere colosală era concentrată la granițele de est ale României, însă Basarabia a fost cedată fără rezistență.
Astăzi Basarabia rămâne ultima reminiscență a Pactului Ribbentrop-Molotov, denunțat de toate țările, inclusiv de Rusia prin URSS. Când vom repara oare și această ultimă eroare a istoriei?
–––––––––––-
Valeriu DULGHERU
Chișinău, 23 august 2020