Astăzi se împlinesc 80 de ani de la neagra zi de „legiferare” a raptului Basarabiei de la 28 iunie 1940 de către ocupanții sovietici. La 2 august 1940 conducerea lui Stalin înființa așa numita RSS Moldovenească.
Regimul de ocupaţie sovietic nu admitea respectarea nici celei mai elementare democraţii. Deja la 10 iulie 1940 (la doar 12 zile de la intrarea societicilor în Basarabia!) „…la cererea muncitorilor, kolhoznicilor (în Basarabia la acel moment nu exista încă nici un kolhoznik!), ţăranilor, intelectualităţii – toate păturile populaţiei (când au reuşit să se consulte cu toate păturile populaţiei în doar 12 zile după ocupați când nu existau ziare, televiziune, radiou?) la mitingurile numeroase de a forma un stat naţional unic” CC al PCU(b) şi CKP al URSS a propus crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
Să vedem cum au „satisfăcut” ştabii de la Moscova şi Kiev „doleanţele tuturor păturilor populaţiei”. Motivul invocat de conducerea stalinistă despre unirea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului a fost un fals camuflat, deoarece în afara aşa numitei RSSM au rămas imense teritorii din Basarabia de nord şi de sud, Bucovina şi practic 3/5 din teritoriul fostei RASSM. Într-un mod logic viitoarea RSS Moldovenească trebuia să includă întregul teritoriul al fostei RASSM şi Basarabia în întregime „care a cerut să fie alipită”. Însă politrucii de la Moscova şi Kiev au procedat după bunul lor plac într-un mod arbitrar, ei fiind cu foarfecele, încălcând orice norme ale bunului simţ şi nerespectând principiul de bază declarat de ei înşişi „de a crea un stat naţional unic”. Astfel Basarabia a fost sfârtecată în trei părţi, iar fosta RASSM – în două părţi. De menţionat că la sfârtecarea teritoriului Basarabiei au existat variante, gândite de Hrushhov, în care raioanele Briceni şi Ocniţa la nord, şi judeţul Tighina urmau să fie incorporate în componenţa Ucrainei. Se observă că și teritoriul atât de trunchiat al RSSM li s-a părut prea mare.
Astfel varianta finală a RSS Moldovenești cu capul și picioarele retezate, fără acces în Carpați și la Mare, aprobată de ștabii partinici de la Moscova și Kiev, a fost transmisă pentru a fi examinată la sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 (la doar puţin peste o lună de la ocuparea Basarabiei!). „…Basarabia şi RASSM a trimis la cea de a 7-a sesiune a Sovietului Suprem al URSS o delegaţie unică, formată din cei mai buni fii şi fiice” (când au reuşit la doar o lună de la momentul ocupării Basarabiei să-i găsească pe cei mai buni) scriu într-un mod triumfalist falșii istorici sovietici.
Astfel, la 2 august 1940 a fost adoptată „unanim” (cine ar fi fost împotrivă!) Legea privind formarea RSSM, în componenţa căreia au intrat 6 judeţe ale Basarabiei (Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca) şi 6 raioane (din 13) ale fostei RASSM (Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia). În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU). A fost un mod pur comunist de a „legaliza” furtul: rapid şi arbitrar cu doar mimarea legalităţii. „A fost lichidată împărţirea artificială a teritoriului şi populaţiei ei în două părţi, a fost restabilită unitatea naţiei” declară istoricii sovietici. Ce fel de unitate naţională dacă în afara RSSM (structurii unitare!) au rămas Bucovina, nordul (judeţul Hotin care avea 48,3% moldoveni, ruşi şi ucraineni împreună – 40,5%!) şi sudul Basarabiei, dar şi alte 7 raioane din fosta RASSM, considerate în 1924 populate cu populaţie preponderent modovenească?
Mai mulţi istorici îşi pun întrebarea de ce Stalin a acceptat această împărţire arbitrară a Basarabiei şi fostei RASSM. Una din concluzii ar fi că primul secretar de atunci al RSSU, N. S. Hrushhyov i-a prezentat lui I.V. Stalin o informaţie falsă privind componenţa etnică a aşa numitei regiuni Dunărene, că majoritatea ar fi fost ucraineni. Este greu de crezut că Stalin ar fi putut fi minţit de Hrushhyov. Stalin cunoştea foarte bine problemele naţionale, de care se ocupa de multa vreme (în anturajul lui Lenin acesta era domeniul, de care răspundea Stalin). Trasarea hotarelor între republicile unionale (Armenia şi Azerbaijan, Georgia şi Rusia, Republica Moldova şi Ucraina ş.a.) mai degrabă a fost un plan bine calculat cu bătaie lungă al lui Stalin. Includerea întregii RASSM în componenţa noii RSSM ar fi modificat componenţa etnică a Republicii deoarece în raioanele rămase în afara RSSM locuiau preponderent ucraineni. Apare întrebarea: de ce atunci au fost incluse în componenţa RASSM în 1924 şi 1926? Doar din motive geostrategice: pentru a argumenta necesitatea „unificării poporului moldovenesc”, dar în acest caz subiectele unificării ar fi trebuit să fie comensurabile ca teritoriu.
După adoptarea actului de naştere a RSSM pentru ai da o oarecare legitimitate regimului de ocupaţie, conducerea sovietică a început pregătirile pentru „alegerea organelor de conducere”. Până la „alegeri” toată conducerea noii structuri teritoriale RSSM a fost adusă de la Tiraspol. De fapt este o confirmare că anume teritoriul dintre Nistru şi Prut cu o populaţie şi suprafaţă mult mai mari a fost anexat la teritoriul din partea stângă a Nistrului (numit astăzi Transnistria). Chiar şi comuniştii, care au activat ilegal pe teritoriul Basarabiei contra Regatului, nu au fost incluşi în noua conducere. De menţionat că din totalul comuniştilor basarabeni de 285 persoane în august 1940, 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruşi şi doar 21 români. Din 9000 de comunişti din RSSM în 1941, aproape jumătate erau veniţi din alte republici sovietice.
Şi aceasta a continuat până prin anii ‘70. Drept dovadă este şi lista primilor secretari ai PCM, pe care ia avut RSSM pe parcursul a peste 50 de ani: Piotr G. Borodin (1941 – 1942), n. RSS Ucraineană; Nikita L. Salogor (1942 – 1946), n. RSS Ucraineană; Nikita G. Koval (1946 – iulie 1950), n. RSS Moldovenească (Transnistria); Leonid I. Brejnev (iulie 1950 – octombrie 1952), n. RSS Ucraineană; Dimitri S. Gladki (octombrie 1952 – 1954), n. RSS Ucraineană; Zinovie T. Serdiuk (1954 – mai 1961), n. RSS Ucraineană; Ivan I. Bodiul (mai 1961 – decembrie 1980), n. RSS Ucraineană; Simeon K. Grossu (decembrie 1980 – noiembrie 1989), n. RSS Ucraineană (sudul Basarabiei); Petru C. Lucinschi (noiembrie 1989 – februarie 1991), n. RSS Moldovenească Grigore I. Eremei (februarie – august 1991), n. RSS Moldovenească. Se poate observa că doar ultimii doi – P. Lucinschi şi Gr. Eremei (care a activat în această funcţie doar jumătate de an!) s-au născut în Basarabia. La celelalte nivele ale structurii PCM predomina acelaşi tablou. Doar la cele primare tabloul era puţin altfel.
Alegerile în sovietul suprem al noii rssm au avut loc la 12 ianuarie 1941. Conform datelor oficiale sovietice în alegeri au participat 99,6% din numărul înregistrat de alegători, un scor greu de realizat în condiţii de înaltă stabilitate, dar mite în situaţia când ocuparea teritoriului avusese loc o jumătate de an înainte fapt care, evident, nu era acceptat de toţi. Aceasta vorbeşte despre faptul că alegerile nu puteau fi libere. Despre acest lucru vorbeşte un martor ocular, E. Kersnovski. În ziua alegerilor ea fusese la lucru şi se întorsese acasă doar spre seara. Vecinii agitați au informat-o că au căutat-o cei din comisia de alegeri şi i-au ordonat să se ducă să voteze cât mai rapid. Primind lista de candidaturi (câte una pentru fiecare nivel de alegeri, republican şi unional), găsind printre candidaturi numele Iavorskaya, pe care o cunoştea ca pe o persoană cu comportament uşuratic, iar pe ceilalţi necunoscându-i, a votat împotriva tuturor (ulterior acest act îndrăzneţ a costat-o libertatea, atât de „libere” au fost acele alegeri (de fapt ca şi toate care au urmat până în anii 90)). A fost unicul vot împotrivă. Cunoscându-i caracterul, membrii comisiei nu s-au încumetat să falsifice rezultatul.
Pentru candidaţii blocului popular al comuniştilor şi celor fără de partid au votat 99,5% (un scor prea bun ca să fie adevărat, luând în considerare că în localităţi deja apăruseră divergenţe între o pătură a populaţiei (pătura mai înstărită) şi cea săracă şi nu putea fi vorba de o unitate absolută. Cele 266 de locuri de deputaţi s-au distribuit (a mirării, astăzi e imposibil să obţii astfel de rezultate!) aproape egal între muncitori, ţărani şi angajaţi. 65% dintre deputaţi erau comunişti (atunci când la moment în Basarabia îi puteai număra pe degete!).
La 8 februarie 1941 a avut loc prima sesiune a Sovietului Suprem al RSSM, la care a fost ales preşedintele prezidiului sovietului suprem – F.G. Brovko (adus de peste Nistru) şi preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului (al guvernului!) T.A. Constantinov (adus tot de peste Nistru). Şi componenţa guvernului era completamente adusă de peste Nistru. Drept confirmare se aduc câteva extrase din Buletinul nr. 4 al primei sesiuni a sovietului suprem al RSSM, şedinţa a 6-a din 11 februarie 1941, la care a fost format guvernul. Salogor (moldovean din talpă?), prim secretar al PCM, a propus următoarea componenţă a guvernului: preşedinte al Consiliului de Comisari Norodnici (miniştri) – Constantinov Tihon Antonovici; Rudi Gherasim Iacovlevici – vicepreşedinte; Ilinskij Fiodor Grigorievici – vicepreşedinte; Butco Andrei Haritonovici – vicepreşedinte şi comisar al controlului de stat; Antoseac Gheorghii Fiodorovici – vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei de Stat de Planificare, şi comisari ai poporului (miniştri): al industriei alimentare – Pocotilov Petr Iacovlevici; al industriei forestiere – Diacenco Luca Stepanovici; al pământului (agriculturii) – Kovali Nicolai Grigorievici; al finanţelor – Mozolevschii Nicolai Nicolaevici; al comerţului – Akimov Grigorii Grigorievici; al justiţiei – Gonţa Feofan Semionovici; al afacerilor interne – Sazykin Nicolai Stepanovici; al sănătăţii – Babanov Ilia Panteleimonovici; al gospodăriei comunale – Şevcenco Alexei Petrovici; al educaţiei – Forş Valentin Fiodorovici; al industriei locale – Popovici Vasilii Ivanovici; al asigurării sociale – Varvareţkaia Anna Nicolaevna; al transportului auto – Lukianov Alexandr Ivanovici; emisar al comisarului poporului al colectării al URSS – Moskovko Ivan Ivanovici; emisar al comisarului poporului al comunicaţiilor al URSS – Kuşnariov Iakov Tihonovici. Tot atunci a fost aprobată unanim componenţa Judecătoriei Supreme a RSSM: Verlan Efim Macarovici – preşedinte; Praţevici Serghei Mihailovici – vicepreşedinte; membri: Oprea Martian Romanovici; Voloşin Mihail Avtonomovici; Lipp Mihail Benţianovici; Aseev Evdochia Andreevna; Usov Pavel Fiodorovici; Fomin Varvara Kuz’minichna; Vengherţev Vladimir Ivanovici
Astfel, acel 2 august 1940 este cauza marilor probleme ale românilor basarabeni de astăzi.
—————————
Valeriu DULGHERU
Chișinău, 2 august 2020