Cei siguri că ne vom reîntâlni cu părinţii, cu străpărinţii, cumva cu boema-prieteni, încrezători mai mult în nemurire decât în psihanaliză, unii/unele ani-luminându-se mental printre coroanele creaţiei, vultureşti, dacă nu, bătrâneşte, în sunetele, chiar big-bang, din Rig Veda – Rugăciunea unui dac – Doctrina secretă, vor fi practicând o psihanaliză cosmică, malgre ils memes (lipsă semne diacritice la mine, nici net-ul nu merge după asasinarea doctorului poet Nicolae Neagu sau lansarea de ieri a romanului – ţoapele în piese şi show-uri de-ale sale – lui Puşi Dinulescu Gaşca şi diavolul). Avataruri – savante sau poetice – ne urmăresc de sub uitare, interdicţie, ne înţelegere. Poate consolator, să recitim (let us) Cosmos uman de Victor Săhleanu, Pelerin, Bucureşti, 2009, selecţie, note şi îngrijire ediţie de Elena Liliana Popescu şi Adrian George Săhlean.
Poezie? Poesis? Intenţie de mesaj şi claritate. (Avertisment).
Îmbrăţişez de-a valma omenirea / şi totuşi nimeni nu-i la pieptul meu. (“Poem pentru Petrarca”1960).
Astăzi sunt poezie pentru noi / mai multe lucruri ca altădată.
Luna trece printre vârfuri de brazi / În variantă eminesciană a peisajului.
Vor fi întotdeauna necesare şi alte versuri / pentru dragostea mereu aceeaşi şi alta.
Există cuvinte şi silabe / şi, pe de altă parte, obiecte şi emoţii. Versurile sunt potrivirea silabelor şi cuvintelor / semnalizând realitatea profundă, / ritmurile şi rimele corespund, de fapt, / periodicităţilor ascunse sub aparenţă – eternelor reîntâlniri şi eternului mers în spirală. / Lumea e o infinitate de corespondenţe / şi descoperirea lor e poezie./Lumea e o infinitate de corespondenţe, de simboluri, de metafore şi de semne.
Rima este poezie pentru că este cosmos uman, / ordonare reuşită a eterogenului / într-o unitate superioară vie. Rima este rigoare acceptată liber / care se cere transcensă de frumuseţe / şi totodată este o încercare / a valorii poetice a ideii: / o strofă este o întâlnire ingenioasă / a regulilor gramaticii, gândirii şi versificaţiei – / o triplă rigoare însuşită voit / pentru a vehicula mai convingător poezia
Noi semnalăm poezia din lucruri / celor ce o au în ei.
Există poeme care, ca şi muzica,/ relevă inepuizabilitatea miraculoasă a lumii.
În noi aşteaptă vibraţia latentă / şi ne cutremurăm auzind cele patru sunete / ale simfoniei a cincea.
Trecem grăbiţi printr-o lume de simboluri / şi privirea noastră şterge luciul obiectelor.
Să fim pregătiţi pentru orele / latitudinii şi longitudinii noastre. / Totul poate fi surpriză / pentru cel ce s-a pregătit.
Să-l recitim pe Robinson Crusoe.
Versurile ne dezvăluie poezia de detaliu a universului.
Elementul de bază este cel infinitezimal.
Există o demnitate şi o mândrie pur vegetale.
Iată, sunt medic / şi dincolo de ceea ce cercetez şi scriu / vin în contact cu suferinţa umană.
Dar în faţa mea stă un om / a cărui libertate este dureros limitată; / el nu se mai poate exprima în trăiri / aderenţa sa la ore este tragică.
Iată sunt medic / şi niciodată nu voi abandona poezia.
Iată, poezia / este mai densă decât orice ştiinţă. / Drumul meu duce la realitate / prin poezie, înapoi către ea.
(“Artă poetică ”,I 1971)
Dar tu? Ce te vei face, când nu vei mai avea
pe cine să rechemi din zilnicul apus?
Ce îţi va face mâna când nu va mângâia?
Ce îţi va face gândul, când clipele de-acu
Nu vor mai fi simboluri a tot ce nu ţi-am spus?
Eu – nu voi fi cu tine. Dar tu? Vei mai fi tu?
Elegie (I), 1961
Între noi doi – gratii
şi nu ştim care dintre noi este înapoia lor.
Şi nu ştim dacă sunt gratii de cuşcă (cine e fiara?)
de colivie (cine are aripi?)
sau de închisoare (cine e temnicerul?)
Continue reading „George ANCA: Psihanaliza cosmică a lui Victor Săhleanu”