… cum și-n Fata lunii(p36) la fel de hotărât poetul ”Ridică-te pe mine !/ Hrănește-mă cu foc !/ Respiră-mă fum !/ Stinge-mi ochii de foc/ dacă mai mint vreodată” și și mai hotărât în Fratele din stea(p39) ”Distruge-te piatră ce am devenit!” cum
de ce acest accent învinuitor? … simplu, ne spune Victor ”Aruncat în groapă,/ am distrus scara,/ și pulbere-am rămas” pentru ca, în Înger(p41) tonul să mustească pofta de spoved ”Adu-ți aminte că există un om/ pentru care/ tu ești primăvara lui”

Dar e timpul de o evadare, Școala din pădure(p43) ”Am săpat adânc/ printre rădăcini,/amintiri vechi/ am îngropat,/ iar peste ele am făcut focul” ba și-n, Sunt și ard(p44), ca să aflăm ce ?… mda ”Femeia a cărei inimă e/ scrisă-n/ necuvintele iubirii” pentru că și la Victor Nicolaie CIOBANU, iubirea este și curge, cum altfel, dacă nu poetic, iată, în Ușa inimii mele(p48) ”Am emis promulgând/ în locul liniștii/ crezând că sunt eu” și ”Mă trezeam noaptea/ cu mirosul morții” , ”Neputând vorbi”
dar izbucnește ”Proclam nebunia/ și ne poartă, ne poartă, Aerul din jurul tău(p51) deschizându-ni-se ceva mai mult ”În fiecare spațiu/ aerul e altfel” și el ”va lua forma/ cântecului iubirii” pentru că, ”viața e bogăție” și-n Vedenia din noapte(p55) poetul își continuă curgerea ”aprind negrul nopții/ și în baldahin/ înfășurat în cașmir/ stă însuși chipul/ râului lăuntric” deci învață, pare să ne îndemne ”Să nu te lupți niciodată/ cu gândurile tale,/ căci vei crea/ un monstru”
care ”cândva îți va bate la ușă” și vei afla ceea ce ar spune orice muritor, ”murind, am retrăit fiecare clipă” ba chiar ar face haz, Sirene și un steag(p62) ”m-am spălat ocazional/ de porcăria zilei” dar, în Zburam și povesteam prin cer(p64) ”Pune-le o luminiță/ să le astâmperi/ neastâmpăratul” prin ”dorul permanent/ de ceva absolut” însă ești atenționat ”dar precum /un munte/stai/în fața/ Iubirii” dar așa, M-am regăsit în tine(p67) ai afla, sec ”piciorul universului purta toc” și, vrei nu vrei, treci cu poetul ”peștera ochilor cusuți” ori, când Motanul calcă tabla încinsă(p71) îl simți ”Fug pentru a mă păstra/ prin vasul de lut/ al trupului” dar să-ți consfințești că o ”clipă incertă/ neexplicată în „dex”-ul/ gândirii de rutină/ distruge toate/ zidurile groase”. Ha-ha, ”Iată sfoara vieții!” ne
pregătește poetul în Marinarul înainte de a porni în călătoria de peste ape(p76) convins de sine ”Leg un nod pentru Pământ !/ Așa cum copacul crește,/ așa să crească iarba nevăzută/ prin tălpile mele/ aducând crengile deschise/ în ochii mei roditori,/ iar vântul frunzelor/ s-aducă gândurile/ păsărilor ce-mi cântă inima” ori, de ce nu, ”firul cascadei/ ce străpunge/ stânca gândurilor de piatră” iar după ce în Șamanul(p80) aflăm că ”Rinichii nu au apă/ iar cine le dă bere/ piere câte puțin/ în uitarea vorbelor/ aruncate”. Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poetic despre poetul Victor Nicolae CIOBANU (2)” →

… știu că poetului îi stă bine prin sângele de vers să-și simtă tălpile-n jarul din care culege acel mângâi de trăire ce de fapt îl transmite mai departe, îl transcende chiar, însă câteodată, îți vine să mai și sări pârleazul, câteodată, zic, și asta fac eu acum, încercând să mă desfrunzesc, pentru a prelua muguri noi, lecturând un alt poet, Victor Nicolae CIOBANU. Nu-mi e greu și nici ușor, iar cum șerpuiam într-un poem, simplul-complicat nu este chiar complicat de simplu.

Și Victor mi-a înmânat FOCUL DIN VATRĂ, o carte pe care i-am primit-o cu bucurie, mai ales că, intrat în lectură, poetul se despoaie cumva de ale lui și unde ți-ar fi mai în vână decât într-o vatră încinsă …

Da, lângă vatră ascultam basmele copilăriei și Victor Nicolae CIOBANU pleacă-n desfășurare dinspre basm ”Prințul fu cuprins de un lung oftat și își primi înțelegerea prin neînțeleasa cheie a unei poezii ce-avea sensul printre cuvinte” și cum altfel în basm, dacă nu ”navigând cu sufletul pe drumul argintiu așternut pe mare, nu s-ar fi lăsat nici cu un izbit de stâncile cuvintelor, ci ar fi luat fiecare cuvânt și ar fi construit o piramidă înălțată în cinstea Marelui Necunoscut”

Și ca să nu rămân în coadă de pește, din basm, Victor ne spune franc: ”multe poezii s-au ieșit la lumina lunii și la căldura focului ”

În fine, intrând în volum, acesta pleacă direct din Facerea focului(p9) și aflăm intenții ”Te voi hrăni cu gânduri uscate ”

”Sufla-voi duhul înspre tine” convins că doar așa ”te-ai unduit flacără/ în mâinile mele” însă, poetul e precaut ”Am aruncat cu sare/ în ochii cei răi” Ceasul de taină(p10) iar ajuns la Iubirea din deșert(p11), Victor ne cere să constatăm participativ ”urcăm vârful deșertului/ marea se află în noi” sau, în Păstorii focului(p13) ”Noi am ascultat focul din vatră,/am cântat cu el” și binențeles, ne îmbărbătăm ”am ascultat cascada/ și nu ne-am speriat de hău” și doar așa ne aplecăm mai atent în Dervish(p15) ”fruntea s-a deschis cuprinzând nemărginitul” ”Știam că nu mai e cale de întoarcere” dar ”un curaj cumplit m-a cuprins” doar așa pregătindu-ne să facem față unei axiomatice ”Ura și focul trăgeau timpul în umbră” ca apoi, să ni se destăinuie ”Am vorbit din cea mai adâncă umbră – înțelepciune”.

Și chiar înțelepciunea curge în vers ”Eram atent la vântul/ vorbelor ferind lumina felinarului” doar astfel ”căutam apa izvorului” și nu oricum, ci ”sprijinit de un copac,/ am privit cerul înstelat”,”uitând de uitare”, iar ca trimiterea spre basm să nu fie luată prea lesne, întărim ”mi-am pus un ștreang ciudat, în dungi/ ce se numea cravată”.

Mai facem un pas, Nariman(p22) să căutăm cu poetul ”acel izvor curat/ pe care-l voi căuta o viață” și-i simțim un ușor suspin ”Ochii tăi sunt două lacrimi care oftează” Frumos nu ?

Apoi, Un moment din Maestrul Medicinei(p23) prindem și nu ușor ”o lungă tăcere/ desparte râsul și plânsul/ într-un zâmbet nencetat” cât din Așteptări(p25) să simțim ”foșnet de mâini cu pene/ dans al ochilor sticloși” Ascuns la vedere(p26) poetul ni se destăinuie iar ”Mă văd în ochiul fântânii,/ scriu pe frunze/ cu lacrima formelor” și se continuă,

Zece brațe și două lentile(p27) ”merg înainte cu norii/ Pietrele cresc tot mai mari”. Trag un respir, până Notă informativă(p29) și-l aud ” exact ce știi că nu vrei să faci, aia faci” și, S-a întâmplat într-o noapte(p31) să simt o reflectare poetică ”vorbeam dar nu eram acolo” și ”sunt plin de-o veche stare/ mă bântuie ca o fantomă/ dintr-un pod părăsit/ uitat de lume” și dau de Zara(p34), ca să-l găsim pe poet ” În deșertul ochilor ei,/ văd o adâncă strălucire”,”În lumina soarelui și a lunii/ umbra ei e una cu a mea”

– va urma –